> Pe durata anului trecut, refuzul de a presta lucrări de interes local s-a lăsat şi cu încetarea sau suspendarea acestui drept
De-a lungul anului trecut, la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) s-au înregistrat 72 de noi cereri de acordare a dreptului la venitul minim de incluziune, informează instituţia din subordinea Primăriei Municipiului Suceava.
Potrivit DAS, în urma verificărilor efectuate la domiciliile solicitanţilor, au fost emise 68 de dispoziţii favorabile, în timp ce pentru 4 cereri s-au dat dispoziţii de respingere, „întrucât nu erau întrunite condiţiile de eligibilitate”.
Venitul minim de incluziune este un „program unic de asistenţă socială” adoptat „pentru a ajuta persoanele şi familiile vulnerabile să depăşească obstacolele financiare pe care le întâmpină şi pentru a-şi îmbunătăţi viaţa”. Beneficiul are două componente, primul fiind sprijinul pentru incluziiune, cu scop în prevenirea şi combaterea sărăciei şi riscului de excluziune socială, acest drept înlocuind anteriorul venit minim garantat. O a doua componentă constă în sprijin pentru familia cu copii aflaţi în întreţinere până la vârsta de 18 ani. Beneficiul încurajează „participarea copiilor la educaţie”, acesta substituind vechea alocaţie pentru susţinerea familiei.
La începutul anului 2025 în evidenţa DAS figurau 125 de beneficiari de venit minim de incluziune. Pe durata anului trecut, ca urmare a calculării eligibilităţii cererilor au intervenit modificări constând în încetarea dreptului sau suspendarea ajutorului de incluziune, „determinate de neîndeplinirea obligaţiei persoanei apte de muncă de a presta lunar, la solicitarea primarului, activităţi sau lucrări de interes local”.
În municipiul Suceava
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii