Balastiere şi staţii de sortare din judeţ, drastic sancţionate de Inspecţia Bazinală a Apelor „Siret”

> În urma neregulilor descoperite, amenzile date acestora au însumat 545.000 de lei, administratorii iazurilor de decantare fiind amendaţi cu un total de 195.000 de lei

În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, Inspecţia Bazinală a Apelor a efectuat, pe raza judeţului Suceava, 177 de controale, rezultatul acestora constând în 19 amenzi în valoare de 880.000 de lei, precum şi în 13 avertismente. Totodată, către organele de cercetare penală au fost înaintate două denunţuri, a informat Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava.
Conform sursei citate, în principal sancţiunile au fost aplicate pentru exploatarea de agregate minerale fără acte de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor sau înainte ca acestea să fi fost obţinute; nerespectarea prevederilor autorizaţiei de gospodărire a apelor; executarea fără avize a unor lucrări pe ape sau care au legătură cu apele; neducerea la îndeplinire, în termen, a măsurilor stabilite anterior; evacuarea de ape uzate în resursele de apă, fără a respecta valorile admise la indicatorii de calitate, cât şi funcţionarea în lipsa actelor de reglementare de gospodărire a apelor.
La balastierele, respectiv perimetrele de exploatare în albie şi pe terase, precum şi la staţiile de sortare, inspectorii Inspecţiei Bazinale a Apelor au avut 58 de acţiuni de control, în urma neregulilor descoperite fiind date 15 amenzi însumând 545.000 de lei, dar şi 6 avertismente. Un operator de alimentare cu apă şi de epurare s-a ales cu o amendă de 35.000 de lei, iar la administratorii iazurilor de decantare, ca urmare a deficienţelor depistate, amenzile aplicate de controlori s-au ridicat la un total de 195.000 de lei.
În conformitate cu sursa citată, 67 dintre acţiunile de control au fost organizate şi desfăşurate în baza sesizărilor primite, verificările întreprinse concretizându-se în 6 amenzi în valoare totală de 195.000 de lei, cât şi în 6 avertismente.
Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava nu mai are atribuţii de control în domeniu, acestea fiind preluate de Inspecţia Bazinală a Apelor din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă „Siret”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI