Livia Pavel Cristea, o ardeleancă în Bucovina

(11 februarie 1931 – 15 februarie 2025)
Mama, Bunica şi Străbunica noastră a fost dintotdeauna reperul de stabilitate al unei familii mari, pe care şi-a dorit-o şi la clădirea şi fortificarea căreia a muncit toată viaţa, până în ultima clipă.
Livia Chindea s-a născut pe 11 februarie 1931, la Gheorghieni-Ciuc, într-o familie de români ardeleni, Teodor Chindea şi Parascheva, fostă Condrea din Zăbala-Covasna. Sufletul şi simţirea românească au fost cele mai puternice trăsături ale personalităţii Liviei, care a rămas întreaga viaţă o „ardeleancă în Bucovina”, povestind neîncetat momente din copilăria, adolescenţa şi tinereţea sa transilvane, dar iubind şi confundându-se cu spiritualitatea moldovenească şi bucovineană pe care le-a cultivat sub diferite forme (ospitalitate, tradiţii culinare, stil de viaţă).
A urmat cursurile Şcolii primare şi gimnaziale din Miercurea-Ciuc, iar cele liceale la prestigiosul Liceu de Fete „Principesa Elena” din Braşov. Aici şi-a format o cultură solidă care îi permitea să se exprime fluent în patru limbi (română, maghiară, germană, franceză) şi să declame în latină spre admiraţia familiei şi a prietenilor.
Şi-a desăvârşit studiile la Universitatea „Victor Babeş” din Cluj, Facultatea de matematică-fizică pe care a absolvit-o în 1952, fiind repartizată la Fălticeni. Aici a început parcursul său moldavo-bucovinean, ca profesoară de matematică la Liceul Pedagogic.
Perioada fălticeneană a marcat-o profund, viaţa tihnită şi întâlnirile cu mari intelectuali devenind momente de referinţă ale întregii sale existenţe. Profesorul şi marele cărturar Vasile Gh. Popa i-a fost mentor şi naş de cununie.
La Fălticeni, Livia l-a întâlnit pe tânărul medic moldovean, din Mădârjac-Iaşi, Alexandru Pavel, cu care s-a căsătorit. Tot la Fălticeni, s-au născut cele două fiice, Sanda-Maria şi Corina, pentru creşterea, educarea şi susţinerea cărora Livia şi-a închinat întreaga existenţă.
La Suceava, Livia Pavel a profesat la Liceul „Petru Rareş” şi la Şcoala de muzică, remarcându-se prin apropierea de elevii săi cărora nu înceta să le dea sfaturi, să-i însoţească cu un zâmbet şi o vorbă bună chiar şi după despărţirea lor de şcoală. Exigentă, riguroasă, dar în acelaşi timp cu un puternic spirit artistic, profesoara Livia Pavel a fost adorată de elevii săi, cu unii păstrând dialogul până la sfârşitul vieţii. În 2010, promoţia care-şi sărbătorea 50 de ani de la terminarea liceului i-a acordat o Diplomă de excelenţă „pentru dragostea şi slujirea cu profesionalism şi omenie a şcolii neamului românesc şi pentru că a fost un excepţional model de viaţă”, în numele autointitulatului Minister al foştilor elevi ai Şcolii Medii nr. 2 Suceava.
În anul 1986 s-a pensionat, în aplauzele colegilor, continuând să aibă o viaţă socială deosebit de activă, înconjurată fiind de familie, prieteni, foşti colegi. Nepoţii şi strănepoţii i-au luminat viaţa, ea bucurându-se de fiecare dintre ei: Ioana-Aura, Monica şi Şerban, cei trei nepoţi pe care i-a crescut şi format, Maria, Alexandru-Mihalis, Aurelian-Nikos, Călin-Victor, Filip, Mateea şi Anastasia, strănepoţii adoraţi pe care i-a primit şi cu care a comunicat până la sfârşitul vieţii.
Livia Pavel a rămas văduvă în 1981, când doctorul Alexandru Pavel se stinge fulgerător, iar în 1997 îl pierde, la fel de neaşteptat, pe cel de-al doilea soţ, col. (rez.) Vasile Cristea. Dacă amintim şi dispariţia subită a mamei sale, Parascheva, în 1972, putem spune că Livia a trăit momente dureroase care i-au accentuat timiditatea şi sensibilitatea cu care a fost înzestrată în mod natural.
Mémé Mare, aşa cum îi spuneam de când a devenit bunică, nu şi-a dorit decât un singur lucru în viaţă: să aibă o familie puternică de care să fie mândră şi care să îi rămână aproape până în ultima clipă.
O viaţă lungă şi frumoasă s-a încheiat pe 15 februarie 2025, la capătul unei suferinţe pe care Mama noastră a dus-o cu demnitate, dar şi cu marele regret al despărţirii de cei dragi.
La un an de când ai plecat Mémé Mare, ai rămas Steaua noastră călăuzitoare. Îţi păstrăm chipul şi nu îţi vom uita niciodată sacrificiul unei vieţi dedicate familiei. (Familia)