Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a pledat luni pentru introducerea unei „preferinţe europene” în sectoarele strategice, adică o cerinţă pentru companiile care primesc finanţare publică de a se aproviziona cu componente europene, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Europa trebuie să fie capabilă să-şi apere interesele strategice şi să-şi sprijine activ” propria bază de producţie, iar „preferinţa europeană este un instrument necesar pentru a contribui la acest obiectiv”, a explicat ea într-o scrisoare adresată liderilor celor 27 de state membre.
Sprijinirea economiei europene şi a producţiei „Made in Europe” („Fabricat în Europa”) va fi în centrul unui summit al liderilor din UE privind competitivitatea, care va avea loc joi în Belgia.
Comisia Europeană a elaborat un proiect de lege care vizează stabilirea unei preferinţe europene în anumite sectoare, inclusiv în industria auto, însă prezentarea sa, aşteptată acum pe 25 februarie, a fost amânată de două ori în ultimele luni din cauza dezacordurilor dintre statele membre.
Acest concept este susţinut cu tărie de Franţa, în special pentru a-şi proteja sectorul intern de baterii pentru vehicule electrice, dar este contestat de alte ţări, precum Germania, care se tem de creşterea costurilor de aprovizionare ale producătorilor lor de automobile şi ale altor producători industriali.
„Trebuie să stabilim, odată pentru totdeauna, o autentică preferinţă europeană în sectoarele noastre cele mai strategice”, a argumentat Stephane Sejourne, vicepreşedintele Comisiei însărcinat cu această problemă, într-un articol de opinie co-semnat de peste o mie de lideri de afaceri la începutul lunii februarie.




























Comentarii