Joi, 5 februarie 2026, la Centrul Cultural din localitatea Vama s-a desfăşurat o manifestare cultural-comemorativă menită să recupereze memoria unui om al locului: acordarea titlului de cetăţean de onoare post mortem artistului bucovinean Traian Gabriel Ojog.
Deschiderea şi, mai apoi, moderarea întâlnirii evocative au fost asigurate de prof. Marian Călinescu, preşedintele Cenaclului „Nectarie” din Vama, care, după salutul de bun-venit adresat celor prezenţi şi prezentarea succintă a scopului reuniunii, a oferit cuvântul primarului comunei, dl Tiberius Lucuţar.
Acesta şi-a început discursul mulţumind grupului de iniţiativă care a militat pentru acordarea distincţiei şi a mărturisit că, deşi l-a cunoscut îndeaproape pe Traian Gabriel Ojog doar pentru o perioadă relativ scurtă – mai ales după preluarea primului său mandat de primar –, între ei s-a legat repede o prietenie sinceră. A pus această apropiere pe seama firii deschise a celui omagiat, a disponibilităţii sale de a sări mereu în ajutorul celorlalţi şi a bunătăţii care îl făcea iubit de întreaga comunitate.
Edilul a subliniat că îi va simţi lipsa în activitatea administrativă şi a considerat acest gest drept unul necesar, „pentru ca Traian Gabriel Ojog să rămână mai mult şi mai bine în memoria tuturor locuitorilor comunei”. În semn de recunoştinţă, a înmânat placheta şi diploma de cetăţean de onoare a comunei Vama îndureratei sale mame, Felicia Ojog, care le-a primit cu ochii în lacrimi, copleşită de emoţie. Momentul a fost întregit de oferirea unui buchet mare de flori de către Lucian Ciocan, tânărul director al Centrului Cultural Vama şi principalul iniţiator al acestui demers.
Imediat după aceea, un buchet de flori a fost oferit şi dnei Georgeta Pircu, cea care i-a fost mulţi ani parteneră de viaţă lui Traian Gabriel Ojog, l-a îngrijit până în ultimele clipe şi l-a însoţit, alături de mama sa, pe ultimul drum.
După discursul primarului, din rândul publicului a luat cuvântul, vizibil emoţionat, dl Nicolae Ciocan, fost director al Centrului Cultural Vama. A evocat lunga şi rodnica sa colaborare cu Traian Gabriel Ojog, întinsă pe parcursul a nu mai puţin de 33 de ani, o prietenie clădită în jurul muncii pentru cultură şi pentru folclorul bucovinean. Şi-l aminteşte şi astăzi ca la începuturi, în anul 1992, când a urcat pentru prima dată pe scenă la concursul de folclor „Flori de Bucovina”, desfăşurat la Vatra Moldoviţei, unde a câştigat marele premiu – moment care avea să-i deschidă un drum statornic în viaţa artistică. Despre cel evocat, Nicolae Ciocan a mai spus că i-a fost cel mai devotat partener în organizarea şi desfăşurarea evenimentelor culturale, omul pe care se putea baza oricând. A răspuns mereu „prezent” la deplasările prin ţară, fără să pună vreodată preţ pe bani, ci doar pe bucuria de a dărui publicului cântec şi tradiţie. Plecarea lui atât de timpurie i-a lăsat un gol imens în suflet, iar amintirea sa – a mărturisit cu voce tremurată – nu i-o va putea şterge nimeni şi nimic.
Fiul acestuia, Lucian Ciocan, tânărul director al Centrului Cultural Vama, cel care duce mai departe, cu cinste şi succes, ştafeta preluată de la tatăl său, cu o emoţie stăpânită, a mărturisit că s-a preocupat personal de aducerea cărţilor din biblioteca ce i-a aparţinut lui Traian Gabriel Ojog, precum şi a costumelor populare pe care acesta le-a purtat, de-a lungul anilor, la numeroasele spectacole şi manifestări folclorice.
Prin bunăvoinţa doamnelor Felicia Ojog şi Georgeta Pircu, care au ales să le doneze, aceste mărturii de suflet au intrat în patrimoniul Centrului Cultural, pentru a păstra vie amintirea celui dispărut. Directorul le-a mulţumit respectuos celor două doamne pentru gestul lor generos, subliniind că locul acestor relicve este, pe drept cuvânt, într-o instituţie de cultură, acolo unde memoria unui artist poate continua să inspire.
În continuare, Lucian Ciocan a schiţat o succintă fişă biografică a celui omagiat, trecând cu grijă prin etapele esenţiale ale parcursului său profesional, după care a făcut câteva referiri personale la amintirile din copilărie, când îl privea cu admiraţie. A mărturisit că personalitatea lui Traian Gabriel Ojog i-a modelat, în timp, ambiţia şi ataşamentul faţă de valorile culturale pe care acesta le promova cu atâta pasiune.
Bogdan Faraon, muzician şi director al Şcolii Gimnaziale „Iorgu G. Toma” din Vama, a evocat câteva dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie legate de Traian Gabriel Ojog. Şi le aminteşte din vremea deplasărilor prin ţară alături de Ansamblul folcloric „Cetina”, a spectacolelor în care au cântat împreună şi în care, după cum a mărturisit, „Gabi era nelipsit […] sufletul acestor manifestări”. A subliniat că dispariţia sa reprezintă o pierdere grea pentru întreaga comunitate şi a precizat că, în calitate de consilier local, a susţinut cu toată convingerea acordarea titlului de cetăţean de onoare. „Măcar atât să putem face pentru el, la câte a făcut dânsul pentru comunitatea noastră; titlul acesta îl merită pe deplin” – sunt cuvintele cu care inimosul director se pregătea să-şi încheie emoţionanta pledoarie. La final, ne-a dezvăluit şi intenţia ca, pe viitor, împreună cu ceilalţi oameni de cultură ai comunei, să organizeze un spectacol care să poarte numele celui evocat, ca semn de preţuire şi de continuitate a muncii sale artistice.
La rândul meu, am amintit o reflecţie a lui Alexandru Paleologu: „Posteritatea nu se înşeală decât în omisiunile ei, dar nu va consacra niciodată false valori”, subliniind că, de multe ori, adevărata măsură a unui om o înţelegem abia după plecarea sa. Cât timp trăiesc, valorile ni se par fireşti; abia când dispar, realizăm că ele erau, de fapt, reperele noastre morale şi culturale. Am mărturisit că nu l-am cunoscut îndeaproape pe Traian Gabriel Ojog decât în ultimii ani, după revenirea mea în Câmpulung, însă mi-au fost suficiente câteva întâlniri pentru a descoperi un om de delicateţe sufletească, mereu gata să ajute. I-am apreciat cultura generală, implicarea în viaţa cetăţii, talentul artistic – inclusiv disponibilitatea cu care mi-a realizat, într-un timp surprinzător de scurt, coperta unei cărţi –, dar mai ales dăruirea cu care slujea cultura bucovineană. Am evocat totodată activitatea sa de organizator şi promotor al tradiţiilor locale, contribuţia la festivaluri şi manifestări culturale, precum şi ataşamentul faţă de comunităţile din Vama şi Câmpulung, care l-au simţit deopotrivă ca pe unul de-al lor.
Pictorul Florin Buciuleac, venit special pentru această comemorare din Iaşi, împreună cu o delegaţie a prestigioasei edituri „Vasiliana”, a mărturisit că gestul Primăriei Vama l-a impresionat profund. A subliniat totodată altruismul celor care l-au cunoscut pe Traian Gabriel Ojog şi au dorit să fie prezenţi pentru a fi, încă o dată, alături de cel dispărut prea devreme.
Îl cunoştea pe prietenul său din vacanţele şi weekendurile petrecute la Câmpulung şi, încă de la primele întâlniri, şi-a dat seama că are de-a face cu un om de cultură, ceea ce a făcut ca prietenia lor să se lege rapid şi să devină statornică, de durată.
Florin Buciuleac a mărturisit că a rămas consternat când a aflat de moartea lui Gabi, întrucât vorbiseră cu doar o zi înainte, iar dispariţia sa îl întristează şi astăzi profund.
Tânărul Rareş Busuioc, doctorand în filozofie, a precizat că a venit pentru a prezenta ecourile din Târgul Ieşilor legate de acest eveniment, a apreciat, la început, cât de frumos s-a vorbit despre Traian Gabriel Ojog până la intervenţia sa, caracterizând-o ca „o recunoştinţă pentru o valoare strâns legată de cultura şi tradiţiile acestei comunităţi”.
Mai departe, a transmis mesajul tatălui său, Florentin Busuioc, directorul Editurii „Vasiliana”, care îşi aminteşte de Gabi „ca de un om rotund, perfect sferic, simetric din orice unghi l-am privi […] o sferă a echilibrului şi armoniei. Era plin de entuziasm molipsitor, nu-i lipseau fineţea, melancolia şi simţirea rafinată”.
Medicul neurochirurg Diana Hodorog din Iaşi a mărturisit că, atât cât l-a cunoscut, Traian Gabriel Ojog i-a lăsat o impresie frumoasă. L-a auzit „cântând şi recitând cu tot sufletul său de bucovinean”, cu o dăruire care nu putea trece neobservată. Vestea dispariţiei sale a întristat-o profund. Prezentă la această manifestare comemorativă, a constatat însă, cu o bucurie oarecum reparatorie, că prin felul în care este astăzi evocat şi cinstit, Gabi are şansa de a trăi mai departe în memoria şi în inimile comunităţilor pe care le-a slujit.
Profesorul de istorie Petrică Ciocan de la Colegiul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc ne-a destăinuit că a avut întotdeauna „o apreciere deosebită pentru oamenii scenei, care ard pentru ceilalţi”. L-a amintit pe Traian Gabriel Ojog ca pe „un vulcan, o personalitate complexă”, remarcând cu câtă naturaleţe vorbea despre moarte şi despre lucrurile veşnice. Vasta sa cultură generală şi felul în care interpreta lumea îl înscriu, după opinia profesorului, în curentul cultural geomantic, o expresie a echilibrului între cunoaştere, sensibilitate şi simţ artistic.
Soprana şi prezentatoarea Diana Ivaşcu, din Câmpulung Moldovenesc, a subliniat că acordarea titlului de cetăţean de onoare reprezintă un gest de recunoştinţă sinceră „pentru un om care a trăit cu Bucovina în suflet, pe care a slujit-o cu seriozitate şi respect”. Ea a evocat prezenţa lui Traian Gabriel Ojog pe scenă ca pe una a unui adevărat mentor: „vocea unui om care ştia că un eveniment se conduce prin echilibru şi responsabilitate; alături de el m-am format, alături de el am învăţat că a fi prezentator nu înseamnă doar să vorbeşti, ci să şi asculţi, să susţii”. Chiar dacă nu mai este fizic printre noi, Diana Ivaşcu a ţinut să sublinieze că ceea ce a dăruit dânsul nu se pierde: „rămâne în oameni, în valori, în felul în care ducem mai departe ce ne-a învăţat el”.
Profesorul de biologie Lazăr Constantin, fost coleg cu Traian Gabriel Ojog la şcoala de pădurari, şi l-a amintit ca pe un tip hâtru şi care „s-a lăsat de pădurărie pentru că acolo, în codru, vocea lui nu se auzea suficient”. Decizie inspirată, pentru că ulterior a devenit un bard al Bucovinei.
Costel Simirea, din Gura Humorului, şi Radu Stancu, din Stulpicani, vizibil impresionaţi de întreaga desfăşurare a comemorării, au rostit câteva cuvinte simple, dar sincere. Au apreciat osteneala organizatorilor şi apropierea sufletească a publicului, subliniind că asemenea întâlniri nu sunt doar ceremonii, ci prilejuri de a ţine vie legătura dintre oameni şi memoria celor care au însemnat ceva pentru comunitate. În glasurile lor s-a simţit mai puţin solemnitatea discursului şi mai mult emoţia firească a unor prieteni veniţi să-şi plece fruntea. Amândoi şi-au exprimat convingerea că amintirea lui Traian Gabriel Ojog nu se va stinge, ci va continua să dăinuie, discret şi statornic, în inimile celor care l-au cunoscut.
Tânărul Cezar Ungureanu, vorbind în numele familiei, în calitate de văr drept al lui Traian Gabriel Ojog, a adus evocării o notă mai personală şi mai caldă. L-a conturat nu doar ca om al scenei, ci şi ca om al cuvântului scris, pasionat de manuscrise, pe care le aduna cu grijă, le cerceta şi le aşeza în pagini de memorii. A subliniat dragostea statornică pe care acesta a purtat-o Vamei, Bucovinei şi, dincolo de toate, românismului, pe care l-a slujit cu discreţie, dar cu credinţă neclintită.
Georgeta Pircu, cea care i-a fost ani la rând tovarăşă de drum, sprijin şi lumină la bine şi la greu, a adus în sală poate cea mai vie şi mai tulburătoare mărturie. Cu o emoţie abia stăpânită, l-a zugrăvit pe Traian Gabriel Ojog aşa cum l-a cunoscut acasă, dincolo de scenă şi de luminile evenimentelor: un om senin, cald, cu zâmbetul mereu la îndemână, dorind ca amintirea lui să rămână legată nu de tristeţe, ci de bucuria faptelor bune dăruite comunităţii. A vorbit cu recunoştinţă despre această comemorare „atât de frumoasă”, mărturisind că a donat din inimă cărţile şi costumul său popular, împlinindu-i dorinţa şi fiind încredinţată că la Centrul Cultural Vama îşi vor găsi locul cel mai potrivit. Acolo, spunea ea, fiecare pagină răsfoită îl va aduce din nou aproape de oameni, ca o întâlnire peste timp cu cel care le-a strâns o viaţă întreagă.
„A iubit Vama şi pe vămeni” a adăugat cu o simplitate care spunea mai mult decât orice elogiu. I-a fost greu să-l aşeze la timpul trecut şi a mărturisit că, prin tot ceea ce face, încearcă să-l păstreze viu, aducându-l mereu în prezent – în gesturi, în amintiri, în fapte. A mulţumit apoi tuturor celor implicaţi în organizarea momentului şi celor care, prin cuvintele lor, i-au cinstit memoria, dovedind că nu l-au uitat, amintindu-i cu emoţie pe cei care l-au numit, fără ezitare, mentor şi sprijin la început de drum.
Spre final, a evocat proiectele şi temele de istorie pe care le susţinea cu pasiune în biblioteci şi săli de cultură, dar şi lucrarea rămasă neterminată despre „Stâlpul lui Vodă”, semn că gândul şi inima lui au rămas neclintite la Vama. Pentru ea, Traian Gabriel Ojog a fost, mai presus de toate, un om care făcea totul cu drag şi cu suflet, aşezând în fiecare gest o emoţie adevărată.
Sub bagheta atentă a moderatorului Marian Călinescu – cel care a ţinut vie atmosfera prin rostirea pe de rost a unor strofe eminesciene, prin evocări de istorie locală şi discrete trimiteri biblice – cuvântul de încheiere i-a revenit, firesc, mamei celui comemorat, Felicia Ojog.
Cu glasul frânt şi ochii în lacrimi, a găsit totuşi puterea de a mulţumi tuturor celor care i-au fost alături fiului său, „tovarăşi de drum”, cum i-a numit cu duioşie. A vorbit despre preţuirea şi recunoaşterea primite de el pentru talentul, munca şi dragostea cu care a slujit costumul şi cântecul popular, iar titlul acordat i s-a părut nu doar o distincţie oficială, ci un adevărat legământ de suflet. „Acest titlu este un omagiu pentru toată strădania lui şi înseamnă foarte mult pentru mine, ca mamă” a spus printre lacrimi – cuvinte simple, dar care au adunat în ele toată durerea şi toată mândria unei vieţi.
Astfel, într-o după-amiază de februarie, Centrul Cultural din Vama a devenit un spaţiu al memoriei vii, un loc unde lacrima s-a împletit cu zâmbetul, iar dorul cu recunoştinţa. Dincolo de discursuri, flori şi diplome, s-a simţit limpede că Traian Gabriel Ojog continuă să lege oameni, să nască amintiri şi să adune comunitatea laolaltă, aşa cum o făcea şi în timpul vieţii. Iar titlul de cetăţean de onoare, aşezat acum peste absenţa sa, este atât o distincţie cât şi o promisiune: că munca, talentul şi dragostea lui pentru Bucovina nu se vor pierde, ci vor dăinui prin cei care îi duc mai departe paşii. În acele ceasuri de aducere-aminte, Vama întreagă a părut o singură familie, strânsă în jurul amintirii unui om care a ştiut să fie sufletul atâtor bucurii. Iar aceasta este cea mai adevărată formă de nemurire.
VASILE AIOANEI
Comentarii