> Cinci persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc: 1 kg de cocaină vândut pentru aproape 26.000 de euro şi 10.000 de lei > Două persoane au fost arestate preventiv
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitatea infracţională a cinci persoane cu vârste între 24 şi 35 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc. În cursul zilei de 5 februarie 2026, cele cinci persoane au fost prinse în flagrant delict în municipiul Suceava, în timp ce ar fi tranzacţionat aproximativ 1 kg de cocaină, drog de mare risc, pentru suma de 25.900 de euro şi 10.000 de lei.
Din probele administrate în cadrul anchetei a reieşit că, pe parcursul lunii ianuarie 2026, una dintre persoanele cercetate ar fi procurat, deţinut, oferit cu titlu gratuit şi vândut cantităţi de canabis şi cocaină.
În urma celor trei percheziţii domiciliare efectuate la data de 5 februarie, poliţiştii au descoperit şi ridicat mai multe mijloace de probă: plicuri autosigilante, obiecte purtând urme de substanţă, o cantitate de substanţă pulverulentă, un grinder, cântare de precizie şi alte obiecte relevante pentru cauză. Totodată, au fost indisponibilizate cantităţile de droguri comercializate anterior.
La datele de 5 şi 6 februarie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava au dispus măsura reţinerii faţă de cele cinci persoane, cercetate pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc. În sarcina uneia dintre acestea a fost reţinută şi comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.
La 6 februarie, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reţinute.
Tribunalul Suceava a admis, în parte, propunerea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava şi a dispus, vineri, 6 februarie, arestarea preventivă a doi inculpaţi şi control judiciar pentru alţi trei, în dosarul privind trafic de droguri de mare risc şi de risc. (N.B.)
























Comentarii