Într-o anchetă pentru fals în înscrisuri oficiale şi fals informatic în domeniul exploatării forestiere

Percheziţii domiciliare şi controale la firme din Frumosu

Trei mandate de percheziţie domiciliară au fost puse în executare joi, 5 februarie, în comuna Frumosu, într-un dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Cercetările vizează infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi fals informatic, comise în contextul atribuirii unui contract de exploatare forestieră în anul 2022.

Acţiunea a fost coordonată de Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, cu sprijinul a două lucrătoare din Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol, al unui număr de 10 jandarmi din Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Suceava şi al 4 specialişti din Garda Forestieră Suceava. Au fost implicaţi în total 8 poliţişti de la SICE şi 2 de la Serviciul de Ordine Publică.

În baza probatoriului administrat până în prezent, există suspiciuni rezonabile că o contabilă a unei societăţi comerciale ar fi completat şi încărcat pe platforma electronică SEAP înscrisuri falsificate, pretins emise de autorităţi publice. Scopul ar fi fost crearea aparenţei îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate necesare atribuirii contractului de servicii de exploatare forestieră pentru anul 2022, contract scos la licitaţie deschisă de Direcţia Silvică Suceava.

Percheziţiile au avut loc la domiciliile unor persoane fizice, precum şi la sediul şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale cu obiect de activitate exploatare forestieră, situate pe raza satului Dragoşa, comuna Frumosu. Au fost identificate şi ridicate mai multe înscrisuri relevante cauzei, precum şi un laptop utilizat de contabila societăţii în anul 2022, bunuri care pot constitui mijloace de probă în stabilirea activităţii infracţionale.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, echipele mixte au efectuat controale la punctele de lucru ale două societăţi. Au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (4 acte materiale), uz de fals (4 acte materiale) şi fals informatic (4 acte materiale), cu aplicarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI