Un tânăr din comuna Vicovu de Jos a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de violenţă în familie. Fapta a constat în acte de violenţă fizică îndreptate împotriva bunicii sale, în vârstă de 79 de ani, care a suferit leziuni ce necesită între 50 şi 55 de zile de îngrijiri medicale.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi a dispus, miercuri, 4 februarie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie. La data de 5 februarie, la propunerea procurorului, Judecătoria Rădăuţi a admis arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 30 de zile.
Din ancheta poliţiei reiese că, în noaptea de 1 februarie, la ora 3:36, prin apel la SNUAU 112, un bărbat din comuna Vicovu de Jos a sesizat Secţia 4 Poliţie Rurală Gălăneşti că nepotul său şi-ar fi bătut bunica.
Poliţiştii Postului de Poliţie Vicovul de Jos, sub coordonarea directă a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, au efectuat investigaţii şi au administrat probatoriu. Ca urmare, faţă de suspect s-a dispus începerea urmăririi penale. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, măsură admisă de judecător.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi pentru stabilirea răspunderii penale. (N.B.)
























Comentarii