Sub egida Bibliotecii „I.G. Sbiera” Suceava şi a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, în parteneriat cu Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi cu Editura pentru Artă şi Literatură Bucureşti, joi, 30 ianuarie, în Sala de lectură „Emanuel Diaconescu” a Bibliotecii Universităţii din Suceava, a avut loc lansarea romanului „Transbordare”, semnat de scriitorul bistriţean Gelu Vlaşin, un autor remarcabil al generaţiei anilor 2000.
Deschiderea manifestării culturale a fost realizată de poetul şi eseistul Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi redactor-şef al prestigioasei reviste „Bucovina literară”. Acesta a precizat de la bun început că participăm la lansarea unei cărţi semnate de un scriitor din generaţia anilor 2000 – generaţie din care face parte şi el însuşi – „unul dintre puţinii, dacă nu singurul, care a fost întâmpinat la debut de Nicolae Manolescu”.
Moderatorul manifestării l-a recomandat totodată publicului pe Gelu Vlaşin drept un scriitor cu experienţă remarcabilă, prezentă în romanul „Transbordare”, apreciat atât de critica literară, cât şi de cititori. Cartea a fost publicată în cursul anului 2025 la Editura pentru Artă şi Literatură, o editură nou-înfiinţată, dar care s-a impus rapid pe piaţa cărţii din România şi a avut o prezenţă notabilă la Târgul de carte „Gaudeamus” din toamna anului trecut.
Cuvântul a fost apoi luat de prof. univ. dr. Elena Brânduşa Steiciuc, prezentă la prezidiu, care, după ce a salutat publicul prezent – „atât la manifestare, cât şi în spaţiul Universităţii „Ştefan cel Mare” –, a apreciat că lansarea acestui roman va marca cititorii. Ea a subliniat că Gelu Vlaşin şi-a început activitatea literară mai întâi ca poet, cu o poezie profund influenţată de lecturile sale în domeniul psihologiei şi psihanalizei.
Ceea ce a impresionat-o cel mai mult a fost modul echilibrat în care autorul şi-a structurat romanul, reuşind să realizeze incursiuni în realitatea românească de la începutul anilor 2000 până în prezent. Autorul creează un spaţiu magic al copilăriei, încărcat atât de energii pozitive, cât şi negative, împletite într-o scanare atentă a mediului social românesc al ultimelor decenii, perioadă în care mentalul colectiv a suferit transformări profunde.
De asemenea, a remarcat tehnica narativă impecabilă a autorului, în care prezentul alternează armonios cu trecutul şi cu incursiuni în oniric. Gelu Vlaşin construieşte personaje, în principal tinere, precum Ştefan, Clara şi Fabian, şi dă dovadă de o familiaritate remarcabilă cu limbajul adolescenţilor, cu muzica pe care aceştia o ascultă, demonstrând o empatie autentică.
Scriitorul surprinde esenţialul printr-o aplecare spre metafizică, spre ceea ce „se află sub dedesubtul pojghiţei”, descoperind miezul ascuns al realului. Creează, astfel, un spaţiu literar centrat pe un meteorit, „piatra din Lună”, unde bunica Pelaghia „trăieşte cu mentalul profund arhaic al românilor din secolul al XIX-lea, cu practicile şi gândirea celor din vechime”. Tinerii, membri ai „Clubului Ciudaţilor” – sintagmă deloc peiorativă, ci menită să sublinieze unicitatea lor – se remarcă printr-o particularitate aparte, asemenea redutabililor artişti. Romanul se distinge printr-o scriere fără emfază sau melodramă, clară şi profundă, care invită cititorul la reflecţie.
Criticul literar Isabel Vintilă a subliniat că scrierea lui Gelu Vlaşin poate părea simplă, se citeşte uşor, are fluenţă, datorită capacităţii autorului de „a-şi peria romanul”, dar nu este o proză atât de uşor de scris pe cât s-ar crede, pentru că proza acestui scriitor are textul lucrat, revăzut, în care a ştiut să renunţe la aspecte neinteresante pentru cititor.
Isabel Vintilă a descoperit în romanul „Transbordare” o dimensiune suprarealistă, deoarece Gelu Vlaşin „şi-a creat personaje într-o lume proprie”, iar ideea transmisă este că nimic nu este întâmplător în lume. „Cine ne însoţeşte pe parcursul vieţii nu este alături de noi din întâmplare […] momentele fericite sau nefericite se petrec cu voia sau cu îngăduinţa Divinităţii, care face ca lucrurile să se întâmple.”
Autorul descrie în acest roman o lume nouă, străină lui, care interferează cu cea veche, „cu pasaje desprinse din spaţiul oniric” şi cu imagini pe care le-a extras „din propriul subconştient, într-o stare de semitrezire”.
De asemenea, Isabel Vintilă constată că volumul conţine „pilule lirice” şi o simbolistică variată – piatra, apa, focul, cerul – elemente asociate cu propria devenire a autorului. În esenţă, este vorba despre romanul unei deveniri, care poate fi citit în mai multe chei: socială, autobiografică sau a regăsirii de sine.
Continuând expunerea din perspectiva criticii literare, Alexandru Ovidiu Vintilă întăreşte ideea că opusul lui Gelu Vlaşin este, în primul rând, un roman al regăsirii. Prezentatorul a apreciat modul în care autorul îşi portretizează personajele, evidenţiind că aici „se prelungeşte latura poetică din el”, şi constată că întreaga scriere reflectă gândirea poetică a romancierului.
Dintre protagoniştii poveştii, Alexandru Ovidiu Vintilă a insistat asupra bunicii Pelaghia, pe care o consideră o „mamă a mamelor, aşa cum apare în viziunea picturilor lui Victor Brauner – „mama-matcă” – şi, în credinţa ortodoxă, Maica Domnului”. Autorul acordă o atenţie deosebită laturii metafizice a lucrurilor; în roman, legătura cu transcendenţa şi cu Dumnezeu este mereu prezentă. Totodată, volumul este „o poveste despre feţele şi suprafeţele unei lumi în care apar destrămarea, suferinţa, deziluzia, rana, trauma, dezorientarea, înstrăinarea şi sentimentul de prizonierat în lumea care te înconjoară”.
Din perspectiva poetului şi eseistului Alexandru Ovidiu Vintilă, „Transbordare” este şi un bildungsroman (operă a formării şi devenirii unui personaj), „o anamneză pe care autorul o descrie cu fineţea unui observator avizat”. În acest sens, abordarea romancierului se apropie de viziunea lui Nicolae Steinhardt, întrucât romanul reprezintă un demers de recuperare a unui timp nu neapărat pierdut, al cărui scop este înţelegerea omului şi a realităţii complexe care îl înconjoară.
Volumul are toate ingredientele necesare pentru a fi citit cu plăcere, a conchis Alexandru Ovidiu Vintilă, având puterea de a ne transborda în lumea descoperită de Gelu Vlaşin, „oricât de neobişnuită ar fi ea”.
Autorul, Gelu Vlaşin, şi-a început discursul spre finalul manifestării, destăinuindu-ne că a fost, în copilărie, adolescenţă şi tinereţe, un tânăr foarte timid. Întâlnirea cu profesorul de engleză, practicarea sportului şi, mai ales, lectura l-au ajutat să depăşească tracul vorbirii în public. Ulterior, a început să-şi pună gândurile pe hârtie, din dorinţa de a contribui la o mai bună comunicare între semeni, observând că, mai totdeauna, „nu avem răbdare să-l ascultăm pe cel de lângă noi, să-i vedem partea luminoasă”. Dacă vom continua să percepem doar partea întunecată, vom deveni tot mai trişti şi deprimaţi, resimţind „o stare inexplicabilă de rău” aproape permanent.
Gelu Vlaşin a mărturisit totodată că romanul său este, într-adevăr, aşa cum a subliniat critica literară, un amestec între autobiografic şi ficţiune – bunica Pelaghia chiar a existat, este bunica sa reală. Scrisul a devenit, pentru autor, o formă de terapie, dar nu a dorit să scrie doar pentru sine. Dacă, prin această carte, cuiva îi va plăcea măcar un capitol sau un fragment, îşi consideră rostul împlinit.
Din public a luat cuvântul apoi Maica Stavroforă Elena Simionovici, doctor în filologie şi preşedinte de onoare al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, care a apreciat cu cuvinte de laudă prezentările anterioare, exprimându-şi, totodată, dorinţa de a parcurge întregul volum şi subliniind interesul pe care ar trebui să-l avem cu toţii pentru actul de cultură. Maica Stavroforă a evocat, în acest context, cum pleacă turiştii care vizitează, chiar şi în vreme nefavorabilă, Mănăstirea Voroneţ, şi cum se întorc încântaţi de explicaţiile oferite de Sfinţia Sa privind importanţa credinţei în Dumnezeu şi a marilor ctitori de mănăstiri şi biserici, cei care au asigurat prin faptele lor continuitatea de neam şi popor.
Cuvântul de încheiere al acestei frumoase şi folositoare manifestări culturale i-a revenit Maicii Stavrofore Gabriela, a doua stareţă a Mănăstirii Voroneţ, doctor în teologie. Sfinţia Sa şi-a exprimat aprecierile deosebite faţă de critica literară expusă prin prezentarea acestui volum şi faţă de confesiunile autorului, menţionând că se îmbogăţeşte de fiecare dată din meditaţiile celor prezenţi la astfel de evenimente de carte.
Maica Gabriela ne-a oferit, la final, o recomandare pentru viaţa noastră: să ne căutăm bunicii, să ne întoarcem la ei şi să revalorizăm rolul lor în educaţia şi formarea noastră. Ea a relatat numeroase mărturii de tipul: „pe mine bunica m-a dus la biserică…”, „pe mine bunica m-a învăţat să mă rog lui Dumnezeu…”. Citând-o pe Maica Stareţă Irina, plecată de ani buni la cele veşnice, Maica Gabriela a subliniat că „tot ceea ce n-au făcut bunicii când erau părinţi cu copiii lor, tot ceea ce n-au îngăduit, pe toate le fac invers când ajung bunici”.
Lansarea romanului „Transbordare” la Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a fost un adevărat eveniment cultural, un moment de întâlnire între lectură, reflecţie şi experienţă umană. Prin această manifestare, publicul prezent a avut ocazia să pătrundă în universul complex şi profund al lui Gelu Vlaşin, să descopere cum literatura poate fi un spaţiu al regăsirii de sine, al înţelegerii lumii şi al empatiei faţă de semeni. Intervenţiile critice, mărturiile autorului şi cuvintele înţelepte ale Maicilor au subliniat că actul de cultură nu este doar acumulare de informaţie, ci un proces de îmbogăţire spirituală, un prilej de reflecţie asupra valorilor, rădăcinilor şi legăturilor care ne definesc ca oameni şi ca popor. Evenimente precum acesta ne amintesc că lectura, conversaţia şi contemplarea nu sunt simple acte de timp liber, ci gesturi de aprofundare a umanităţii noastre, chemări la respect, înţelegere şi la cultivarea unui univers interior bogat şi sensibil. Lansarea volumului „Transbordare” devine, astfel, o invitaţie nu doar la lectură, ci şi la redescoperirea propriei noastre dimensiuni interioare.
VASILE AIOANEI
Comentarii