> Peste 300 de obiective finalizate şi spaţiu pentru noi proiecte
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a prezentat ieri, la conferinţa de presă organizată cu ocazia inaugurării creşei din Siret, mecanismele de finanţare predictibilă introduse pentru investiţiile derulate prin Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi perspectivele pentru anul în curs.
Potrivit ministrului, Ordonanţa 87/2025, adoptată la finalul lunii decembrie 2025, aduce o predictibilitate fără precedent pentru antreprenori şi beneficiari. Pentru investiţiile cu grad de execuţie peste 50% (peste 500 de obiective), finanţarea este asigurată integral conform graficului de execuţie pe întreg anul 2026. Pentru alte aproape 300 de investiţii cu grad de execuţie între 0 şi 50%, se asigură 50% din graficul de execuţie pe 2026.
„Fiecare antreprenor ştie exact pe leu câţi bani are disponibili în 2026. Din portofoliul de aproape 800 de proiecte la CNI, circa 300 se vor finaliza cu acest sistem predictibil. Odată finalizate şi scoase din finanţare, putem aduce din spate alte investiţii. Ideea principală este să finalizăm cât mai multe” a explicat Cseke Attila.
La nivel general, Ministerul Dezvoltării gestionează peste 15.600 de investiţii (prin PNRR şi programe naţionale). Pe baza simulărilor şi discuţiilor din coaliţie, obiectivul pentru 2026 este finalizarea a peste 7.600 dintre acestea – puţin peste jumătate –, ceea ce va genera spaţiu financiar pentru noi proiecte.
Referitor la calendarul bugetului de stat, ministrul a precizat că, potrivit propunerii ministrului Finanţelor discutate în coaliţie, legea bugetului ar urma să intre în Parlament la sfârşitul lunii februarie 2026.
Întrebat despre situaţia proiectelor cu fonduri europene în care contribuţia iniţială a autorităţilor locale era foarte mică (2-10%), iar acum unele primării sunt nevoite să acopere 40-50% din costuri din cauza creşterii preţurilor materialelor, Cseke Attila a explicat că în portofoliul Ministerului Dezvoltării presiunea este limitată.
Un exemplu concret menţionat a fost programul PNRR de construire a locuinţelor NZEB pentru tineri specialişti: preţul iniţial agreat cu Comisia Europeană era de 794 euro/mp în 2022, iar acum a fost actualizat la aproape 1.200 euro/mp după negocieri. Totuşi, în unele cazuri, constructorii cer 1.400-1.500 euro/mp, iar autorităţile locale trebuie să găsească soluţii financiare suplimentare.
„Nu în toate situaţiile este aşa. Sunt proiecte care se încadrează în ce putem deconta. Pentru restul, va trebui găsită o soluţie. Cele mai multe programe cu fonduri europene sunt gestionate de MIPE şi de ADR-uri, acolo fiind presiunea cea mai mare. La noi, finanţarea acoperă ceea ce este necesar pentru a termina lucrările” a adăugat ministrul.
Cseke Attila a subliniat că proiectele PNRR au termene stricte de finalizare în 2026, motiv pentru care soluţiile trebuie urgentate, spre deosebire de investiţiile pe buget de stat unde există mai multă flexibilitate. (N.B.)
























Comentarii