Mai mulţi locuitori ai municipiului Suceava au beneficiat de ajutor lunar pentru plata facturilor la energia electrică. Aceasta în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 35 din 30 iunie 2025 privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici „aflaţi în situaţie de sărăcie energetică”. Astfel, în intervalul iulie 2025 – decembrie 2026, consumatorii eligibili pot primi un sprijin financiar de câte 50 de lei pe lună.
„Ajutorul se acordă sub forma unui tichet electronic care poate fi folosit doar pentru plata facturilor la energia electrică prin intermediul Poştei Române, exclusiv pentru facturile care conţin locul de consum validat prin aplicaţia EPIDS” se subliniază într-o informare a Direcţiei de Asistenţă Socială a Primărie municipiului Suceava.
Conform actului normativ amintit, beneficiază de ajutor financiar, sub forma tichetului electronic persoana singură cu un venit net lunar de maxim 1.940 de lei, cât şi familiile cu venit net de maxim 1.784 de lei pe membru. Drept urmare, de pe 28 august până pe 31 ianuarie 2025, au depus cereri 275 de locuitori ai municipiului Suceava, Direcţia de Asistenţă Socială oferind beneficiarilor „sprijin pentru încărcarea solicitării tichetului electronic de energie, în aplicaţia EPIDS”.
Tichetele se acordă la cererea beneficiarului, iar solicitarea se depune online, printr-o aplicaţia EPIDS administrată tehnic de către STS. Cererea poate fi făcută şi la oficiului poştal în zona căruia beneficiarul ajutorului declară locul de consum.
Pentru plata facturilor la energie electrică
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii