„Vârsta ideală”

De curând, într-o dimineaţă, mă trezi o ştire de la RR Actualităţi cum că un sondaj realizat în 18 ţări (fără România) a încercat să afle când e potrivit să te căsătoreşti (şi să faci, repede, primul copil) şi… când e potrivit să te pensionezi. Şi-am aflat că, potrivit răspunsurilor receptate, a reieşit că „vârsta ideală” pentru căsătorie ar fi 26 de ani, iar „vârsta ideală” de pensie ar fi 58. După care, curios, m-am pus a afla detalii. Bref, studiul a fost realizat anul trecut de Pew Research and Empower, iar în „raport” s-au evidenţiat mai ales date culese din SUA. Unde doar 41% dintre cei căsătoriţi ajung la „aniversarea de argint” (aşa!; nu „nunta”, cum se zice pe la noi) şi unde, persoanele cred că ar fi bine să se retragă din muncă la 60 de ani, deşi „datele reale” arată că, pe medii, femeile o fac la 62, iar bărbaţii la 64. Printre altele, în explicarea/susţinerea rezultatelor, se precizează că un mariaj e pus în relaţie (mai ales de femei) cu „stabilitatea financiară”, iar o pensie cu… „nivelul de sărăcie”. Dumneavoastră ce spuneţi? (Aşa au întrebat şi colegii de la RR Actualităţi…) Desigur, ar fi multe de zis. Bunăoară, îmi aduc aminte că, odinioară, vârsta căsătoriei era (teoretic, dar şi practic) aceea când un român era când întrunea condiţiile să-şi facă abonament la un ziar. Acum (O tempora, o mores!) nu mai e cazul. În ce priveşte vârsta de pensionare, mă tem (e doar o ipoteză personală?) că – dincolo de categoriile profesionale „altfel” decât celelalte – în România sunt trei perspective majore pe subiect: cei care, cu bune beneficii, mută de colo-colo 2-3 hârtii, se vor pensionaţi la 70; cei care, osteniţi, bolnavi au prestat în pagubă, se vor liberaţi cât mai curând; dintre aceştia se aleg şi cei care doresc/sunt nevoiţi să continue, cu grija zilei de poimâine.