Zona de Agrement Tătăraşi

Un căţel a fost salvat din lacul îngheţat

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Bucovina” al judeţului Suceava au intervenit joi, în jurul orei 22:30, în urma unui apel la 112 care semnala că un căţel a căzut în apa îngheţată a unui lac din Zona de Agrement Tătăraşi, municipiul Suceava.
Aflăm că echipajul de intervenţie, coordonat rapid, a ajuns la faţa locului şi a acţionat cu accesoriile specifice pentru salvări pe gheaţă.
„Colegul nostru, Tiberiu, a înaintat cu prudenţă pe suprafaţa îngheţată, a ajuns la micul patruped şi l-a extras în siguranţă la mal. Animalul, aflat în stare de hipotermie şi tremurând puternic, a beneficiat imediat de primele îngrijiri: salvatorul şi-a scos propriul echipament şi l-a înfăşurat pentru a-l încălzi, până la sosirea personalului specializat” ne-a informat ISU Suceava.
Căţelul a fost preluat ulterior şi transportat la Adăpostul Public pentru Animale din Suceava, unde a primit toate îngrijirile medicale şi de recuperare necesare. Starea lui s-a stabilizat, iar micuţul a primit o nouă şansă la viaţă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava a mulţumit colegilor pentru profesionalism, curaj şi spirit umanitar, dar şi tuturor celor care au sprijinit misiunea de salvare prin apelul prompt la 112. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI