Donald Trump spune că a avut o întâlnire „bună” cu Zelenski şi mesajul pentru Putin este că războiul trebuie să înceteze

Preşedintele american Donald Trump a descris drept „bună” întâlnirea pe care a avut-o ieri la Davos cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi că mesajul pe care i-l transmite preşedintelui rus Vladimir Putin este că războiul ruso-ucrainean trebuie să se încheie, în timp ce Zelenski a afirmat că documentele în curs de elaborare împreună cu Washigtonul pentru încheierea acestui război sunt „aproape pregătite”, dar dialogul cu Trump „nu este simplu”, relatează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

Trump a vorbit puţin în faţa jurnaliştilor după întrevederea cu Zelesnki, care a durat aproximativ o oră. „Cred că întâlnirea a fost bună, întâlnirea cu preşedintele Zelenski a fost bună. Este un proces în desfăşurare şi mulţi oameni mor” în continuare în acest război, a remarcat preşedintele SUA, dând de înţeles că nu are progrese de anunţat. Războiul „trebuie să se încheie”, a răspuns el, după ce un jurnalist l-a întrebat despre mesajul pe care ar dori să-l transmită liderului de la Kremlin.

La rândul său, Zelenski a descris într-un mesaj pe reţeaua socială X drept „productivă” întâlnirea cu Trump şi a menţionat că printre temele abordate se numără progresele în discuţiile de pace şi furnizarea de noi mijloace de apărare antiaeriană pentru ca Ucraina să se poată apăra în faţa rachetelor şi dronelor ruseşti. „Am discutat despre activitatea echipelor noastre, şi practic în fiecare zi sunt întâlniri sau comunicări. Nu este simplu. Documentele menite să pună capăt războiului sunt aproape, aproape pregătite”, a mai afirmat Zelenski, referindu-se la documente negociate cu SUA, nu cu Rusia.

Zelenski a refuzat iniţial să vină la forumul de la Davos, unde în cele din urmă a venit pentru a discuta cu Trump, preşedintele ucrainean condiţionând prezenţa sa acolo de „rezultate concrete” pentru Ucraina în urma discuţiilor la acest forum. El s-a referit astfel la garanţiile de securitate şi la ajutorul pentru reconstrucţie cerute de Ucraina din partea susţinătorilor săi occidentali în cazul unui acord de pace cu Rusia, cereri care fac obiectul discuţiilor cu SUA asupra documentelor despre care a spus că sunt aproape pregătite.

Noua întâlnire a preşedinţilor american şi ucrainean a avut loc în aceeaşi zi în care emisarii lui Trump, Steve Witkoff, şi ginerele preşedintelui american, Jared Kushner, urmau să se întâlnească la Moscova cu preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul discuţiilor menite să pună capăt războiului din Ucraina.

Witkoff a declarat că mai există un singur punct care încă împiedică un acord, fără a-l preciza, însă ar putea fi vorba despre chestiunea teritorială.

Trump a estimat miercuri, în discursul susţinut la forumul economic mondial de la Davos, că tratativele asupra unei soluţionări negociate a războiului ruso-ucrainean „au ajuns într-un punct decisiv” în care poate fi încheiat un acord şi că Putin şi Zelenski sunt „proşti” dacă nu profită de această ocazie, deşi a remarcat o „ură teribilă” între cei doi.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI