Nişte ore suplimentare

„În mod tradiţional, începutul de an vine cu rezoluţii şi speranţe de mai bine” se zice în compunerea unei mai noi platforme româneşti de slujbe, al cărui scrib nu ştie (precum mulţi alţii; dar ce mai contează?!) că rezoluţia este (sau era?…) o decizie adoptată în urma unei discuţii colective, nu un angajament circumstanţial cum că cineva ar vrea să slăbească ori să câştige / să capete mai multe parale. Iar în contextul scumpirilor fel de fel, platforma anunţă că, potrivit unui studiu pe care l-a angajat, cam o treime dintre români şi-ar fi propus de la 1 ianuarie a.c. ca în 2026 să mai facă rost de nişte bani. Între categorii, aflăm că se evidenţiază tinerii angajaţi, pe de-o parte, şi (mai mult sau mai puţin) vârstnicii nepensionaţi, pe de cealaltă, interesaţi să presteze nişte ore în plus mai ales în domeniul „muncii ocazionale” sau, altfel zis (informaţiile oficiale nu spun aşa), în zona prestărilor îndeobşte ferite de fiscalizare (servicii precum curăţenie, construcţii, reparaţii, agricultură etc.). Ceea ce nu spun pe şleau rezultatele cercetării e că – foarte posibil – doritorii de ore în plus şi, mai întâi, de venituri în plus n-ar fi fiind tocmai dintre cei care lucrează pe lefuri de nedeclarat (de ruşine!) câte 8-10-12 ceasuri pe zi, eventual şi navetişti minim două ceasuri/zi, ci poate unii dintre cei care se strecoară odihniţi la orele 14-16, ca să fie plini de energie la orele 18-20.