Astăzi, conferinţă la USV

„Eminescu întru adevăr”

Azi, la Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” (USV) Suceava, în sala de lectură „Emanuel Diaconescu”, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, va avea loc evenimentul „Moştenirea culturală”, cu tema „De ce-l iubim pe Eminescu?”. În cadrul acestuia va avea loc şi conferinţa ştiinţifică „Eminescu întru adevăr”, susţinută de prof. dr. Ion Filipciuc. Invitaţi sunt prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, scriitorul Constantin Hrehor, pr. prof. drd. Mircea Bejenar şi pr. Sorin Toader Clipa.
Un moment artistic va fi oferit de elevi ai Colegiului Naţional „Spiru Haret” Suceava (coord. prof. dr. Tatiana Matei). În program sunt cuprinse vernisajul expoziţiei de carte „Universul cuvântului eminescian” (pregătită de bibl. Adriana Florentina Malanciuc) şi filmul documentar „Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti” (realizat de jurnalistul Liviu Timiş). Moderatorul evenimentului va fi bibliotecar dr. Elena Pintilei de la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI