Un bărbat din Frasin a murit în timpul procedurilor de internare în spital

Un bărbat în vârstă de 69 de ani din localitatea Bucşoaia, oraşul Frasin, a decedat, vineri, 26 decembrie, în jurul orei 9:30, la Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc.
Potrivit datelor din ancheta poliţiştilor, în jurul orei 1:00, familia a solicitat un echipaj ambulanţier la domiciliu, deoarece bărbatul se simţea rău. Acesta a fost preluat şi transportat iniţial la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, de unde a fost direcţionat către Spitalul de Psihiatrie Câmpulung Moldovenesc. În timpul întocmirii documentelor pentru internare, starea sa s-a agravat brusc. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici, a fost declarat decesul.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Câmpulung Moldovenesc, fiind dispusă necropsia pentru stabilirea cauzei medico-legale a decesului, cu informarea Serviciului de Medicină Legală Suceava.
Nu există suspiciuni de violenţă sau alte circumstanţe infracţionale. Cercetările sunt continuate de Poliţia Oraşului Frasin, fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă (moarte suspectă); bărbatul era cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI