Pentru unul dintre monumentele de referinţă ale patrimoniului de lemn din Bucovina, Schitul Mănăstioara din comuna Udeşti, judeţul Suceava, metoc al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, s-a scris o pagină luminoasă în istoria-i presă-rată cu momente triste, dar şi înfloritoare. Într-o însorită zi de Undrea, 17 decembrie 2025, când este pomenit Sfântul Proroc Daniel, au fost recepţionate lucrările de restaurare şi conservare realizate în ultimii doi ani pentru biserica din lemn cu hramurile Intrarea Maicii Domnului în biserică şi Schimbarea la Faţă a Domnului.
Mărturie a meşteşugului tradiţional, monumentul de o mare valoare istorică, arhitecturală şi artistică a fost înscris în Programul naţional de restaurare a obiectivelor turistice şi culturale prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), care are ca scop creşterea atractivităţii turistice în zonele rurale.
La eveniment au fost prezenţi specialişti din colectivul de restaurare, reprezentanţi ai companiilor şi societăţilor implicate, delegaţi ai Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi clerici din obştea aşezământului monahal care adăposteşte cinstitele moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou.
Recepţia lucrărilor a debutat în duh de rugăciune, arhim. Serafim Grigoraş, stareţ al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” şi exarh de zonă, vorbindu-le apoi tuturor celor prezenţi despre ziua de 29 februarie 2024, când au început lucrările de restaurare, finalizate, iată, după un an şi 10 luni. Prea-cuvioşia sa a adus mulţumiri Preasfintei Treimi pentru ajutorul primit în tot acest timp şi Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic pentru purtarea de grijă şi pentru arhiereasca binecuvântare. Gândul de recunoştinţă s-a îndreptat către toţi cei care s-au implicat în procesul de restaurare şi consolidare a lăcaşului de cult, dar şi familiei Mihai şi Mariana Guşetu, care a contribuit la redeschiderea acestui loc de închinare.
În continuare, doamna Doina Iacoban, director al firmei de consultanţă Regional Consulting Suceava, şi-a exprimat emoţia profundă şi bucuria pentru succesul acestui demers, prin care se cinsteşte memoria înaintaşilor. Scopul principal al proiectului este de a deschide calea pentru dezvoltarea economică a zonei şi de a salva o „bijuterie” pentru generaţiile viitoare. Domnia sa a subliniat faptul că această zi încununează munca asiduă a unei întregi echipe formate din proiectanţi, arhitecţi, restauratori, precum şi autorităţi locale, executanţi şi nu numai.
Starea iniţială a monumentului aflat într-o îngrijorătoare stare de degradare, dar şi procesul de transformare şi readucere la lumină au fost descrise de către domnul Mircea Căpăţână, arhitect al proiectului. Intervenţia a fost o lucrare complexă, implicând ridicarea bisericii pentru a înlocui fundaţiile şi talpa distruse, dar şi descoperirea unor etape evolutive multiple, cum ar fi adăugarea ulterioară a clopotniţei şi modificarea intrării. Domnia sa a punctat faptul că a fost luată decizia de a păstra întreaga evoluţie istorică a monumentului, inclusiv pridvorul deschis, dezvăluind detalii sculptate şi structurale remarcabile, care fuseseră anterior mascate. Subliniind că iconostasul şi elementele de lemn sculptat reprezintă valoarea cea mai mare a bisericii, domnia sa a mărturisit că din fericire s-a intervenit la timp pentru salvarea acestui monument istoric bisericesc.
Arhid. Vasile Demciuc, consilier al Sectorului Monumente, Patrimoniu şi Arhitectură Bisericească, a prezentat file din istoria aşezământului de la Mănăstioara, între care şi legenda potrivit căreia acest loc este legat de uciderea lui Bogdan al II-lea, domnul Moldovei şi tatăl lui Ştefan cel Mare, la 15 octombrie 1451, de către Petru Aron. Tradiţia orală consemnează că tânărul Ştefan s-ar fi ascuns în pădurea Plăvălar, iar dintr-un stejar din acea zonă ar fi fost construită o biserică în jurul căreia a existat un schit de călugări, atestat doar prin toponime locale.
Comisia lucrărilor de recepţie a semnat documentele aferente, iar toţi cei prezenţi au vizitat apoi întregul ansamblu, în interiorul bisericuţei având ocazia de a afla mai multe informaţii despre procesul de restaurare a iconostasului care datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de la doamna Alexandrina Mustea.
***
Sfântul lăcaş este atestat documentar cu certitudine în secolul al XVIII-lea, prin antimisul din anul 1762 şi o icoană datată în 1775, perioadă în care este încadrată şi zidirea bisericii. Aşezământul monahal care o deservea a fost părăsit după această dată, urmele vechilor chilii fiind încă vizibile la începutul secolului al XX-lea. De-a lungul timpului, biserica a cunoscut mai multe intervenţii, cea mai importantă având loc în 1848, când a fost extinsă spre apus, urmată de lucrări de reparare în anii 1900 şi 1974. Construită din lemn, după plan triconc, cu turlă pe naos şi boltiri armonios alcătuite, biserica se remarcă prin unitatea şi bogăţia decorului sculptat care, prin simbolismul său, slujeşte frumuseţii şi demnităţii spaţiului liturgic, subliniind vocaţia sa de loc al rugăciunii şi al comuniunii cu Dumnezeu.
Reînfiinţarea schitului de călugări Mănăstioara Udeşti a fost hotărâtă în cadrul şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial din data de 11 august 2021, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.
IRINA URSACHI
Comentarii