O decizie privind salariul minim pentru 2026 va fi luată de Guvern până la Crăciun, a anunţat ieri premierul Ilie Bolojan, după şedinţa Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social.
La Palatul Victoria au avut loc ieri consultări ale Guvernului cu sindicatele şi patronatul pe tema stabilirii nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul viitor.
Conform unui comunicat al Guvernului, premierul a afirmat că majorarea salariului minim ar proteja puterea de cumpărare a angajaţilor cu venituri reduse, însă ar avea o serie de efecte negative. El a menţionat alimentarea spiralei inflaţioniste, creşterea presiunii asupra micilor afaceri, ceea ce ar determina pierderea de locuri de muncă în HORECA, industria mobilei, industria uşoară, precum şi creşterea cheltuielilor de personal în sistemul bugetar.
Sursa citată arată că reprezentanţii patronatelor au prezentat argumente în sensul menţinerii salariului minim brut la actualul nivel de 4050 de lei pe lună, arătând că, în ultimii patru ani, salariul minim a crescut cu 76%, peste dinamica sustenabilă a economiei.
Guvernul arată că reprezentanţii companiilor au spus că majorarea nivelului actual al salariului minim ar duce la reducerea locurilor de muncă în sectoare cu productivitate scăzută.
De asemenea, sindicaliştii au pledat pentru majorarea salariului minim, subliniind faptul că este o măsură importantă pentru protejarea puterii de cumpărare, şi au precizat că organizaţiile sindicale sunt pregătite să propună un plan de măsuri pentru păstrarea locurilor de muncă.
Argumentele vor fi analizate, având în vedere contextul economic şi social şi, până la Sărbătoarea Crăciunului, va fi luată o decizie la nivelul Guvernului cu privire la nivelul salariului minim pentru anul viitor, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii