Plăţi în avans de peste 15 milioane de euro au ajuns la fermierii suceveni

> În anul 2025, suprafaţa agricolă utilizată a fost de 199.487,52 ha, pentru aceasta fiind depuse 38.769 de cereri de plată

În judeţul Suceava, plata în avans a cererilor de plată aferente campaniei din anul 2025 a demarat pe 16 octombrie, beneficiari fiind 38.769 de fermieri. Conform unei statistici a Centrului Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), cele mai multe cereri au fost depuse la Centrul local Suceava (6.720), urmat de cele din Fălticeni (6.798), Câmpulung Moldovenesc (4.798), Vatra Dornei (4.501), Rădăuţi (4.171), Gura Humorului (4.134), Vicovu de Sus (2.660), Cajvana (2.386) şi Siret (2.302).
De la marii beneficiari, adică de la asociaţii şi societăţi agricole, Centrul Judeţean al APIA din reşedinţa de judeţ a adunat 274 de cereri de plată.
Pentru judeţul Suceava, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură a autorizat, pentru avansul din toamnă, suma de 77,02 milioane de lei, echivalentul a 15,15 milioane de euro, finanţare aferentă Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA). În baza cererilor primite, suprafaţa agricolă cumulată utilizată de fermierii suceveni s-a ridicat, în anul 2025, la 199.487,52 de hectare. Evident, cea mai mare suprafaţă pentru care s-au autorizat plăţi este cea deţinută şi lucrată de asociaţiile şi societăţile agricole – 45.772,24 ha. După aceasta se înscriu, în ordine descrescătoare, suprafeţele solicitate la plată la centrele locale Câmpulung Moldovenesc (26.596,36 ha), Fălticeni (26.269,63 ha), Suceava (25.339,81 ha), Vatra Dornei (21.463,31 ha), Gura Humorului (15.959,84 ha), Rădăuţi (13.658,72 ha), Cajvana (7.712,16 ha), Siret (9.091,68 ha) şi Vicovu de Sus (7.623,77 ha).
Potrivit legislaţiei europene, „statele membre pot acorda plăţi în avans în procent de 70% din cuantumul intervenţiilor finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA)”. Campania de plăţi în avans s-a derulat în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2025, plăţile fiind efectuate în lei, la cursul de schimb valutar de 5,0806 lei pentru 1 euro.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI