Cu greu reuşim să scriem aceste cuvinte, puţine la număr…, folosind verbe la trecut şi încercând să cuprindem viaţa unui om care, poate scurtă, a fost mai plină decât a noastră a tuturora, celor ce aşezăm acestea înaintea voastră.
Părintele Mihoc Dimitrie s-a născut la 25 august 1963, în satul Sfântu Ilie, în casa părinţilor Nicolae şi Aglaia, ultimul dintre cei zece copii. A crescut într-o familie în care Evanghelia era citită cu glas tare, în care rugăciunea era lucrată firesc, în fiecare moment, indiferent de activitate, iar ortodoxia nu era o formă, ci respiraţia fiecărei zile. Fraţii lui mai mari, toţi hirotoniţi mai târziu întru preoţie, au fost pentru el, după părinţi, modele de urmat şi primele mâini care i-au arătat şi explicat ce înseamnă să-L dăruieşti altora pe Dumnezeu.
Din acea casă simplă, dar plină de binecuvântare, s-a ridicat un om care şi-a legat viaţa de Biserică şi de slujirea aproapelui, cu o inimă smerită şi cu o râvnă neobosită.
Încercăm să cuprindem, foarte pe scurt, unele realizări lumeşti în următoarea parte, pentru că cele duhovniceşti, doar Hristos le cunoaşte.
Între anii 1984 şi 1988 a urmat Institutul Teologic din Sibiu, unde a aprofundat învăţămintele primite în casa părintească din Sinaxare şi Vieţile Sfinţilor, precum şi din trăirea părinţilor şi din slujbele Bisericii. Lucrarea sa de licenţă, „Sfânta Euharistie, Taina iubirii”, nu i-a fost doar subiect de studiu, ci o mărturisire care avea să-i devină temelia întregii vieţi.
În 1988 s-a căsătorit şi a avut o viaţă de familie binecuvântată, având 5 copii şi 16 nepoţi.
A fost hirotonit preot în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, de vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Pimen. A slujit mai întâi în Parohia Gălăneşti, unde oamenii l-au primit ca pe un părinte adevărat, iar iubirea lor faţă de el a rămas vie şi după plecarea sa.
În 1991 a fost numit preot paroh la Iaslovăţ, unde a ridicat paraclisul cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Mulţi credincioşi de acolo l-au cercetat ani la rând în noua parohie, semn că a ştiut să lase în urma sa nu doar ziduri, ci oameni zidiţi în credinţă.
În anul 2000, cu binecuvântare arhierească, a fost chemat să întemeieze o nouă parohie în satul Sfântul Ilie, aproape de casa natală. A început şi a finalizat în 2004 paraclisul „Buna Vestire”, iar în 2008 a primit cea mai grea, dar şi cea mai minunată lucrare: ridicarea bisericii mari din piatră, după modelul aproape fidel al Mănăstirii Putna, ridicată de Sfântul Ştefan cel Mare, către care avea o evlavie deosebită.
A fost o lucrare grea, însă urmând cuvântului apostolului: „Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte” (Filipeni 4:13), cu multă osteneală şi rugăciune, prin vrerea lui Dumnezeu, s-a zidit o biserică ce va rămâne pentru veacuri.
Între 2009 şi 2020, după ce s-au turnat piloţi ca pentru un zgârie-nori în pământul mlăştinos pe care odinioară s-a jucat şi a copilărit, s-a ridicat zid peste zid, s-a pus piatră peste piatră, iar părintele a fost acolo în fiecare zi, cu post, cu rugăciune, cu trudă, cu meticulozitate, dar şi cu mâinile crăpate de la cărat piatra şi zidit. A fost asemenea ctitorilor vechi: un om al rânduielii, al postului, al privegherilor, al muncii făcute cu propriile mâini.
Din 2020 până în 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Calinic, a coordonat tencuielile, finisajele, instalaţiile, montarea uşilor şi ferestrelor, a marmurei, iar ultimii ani i-a închinat picturii, stând lângă pictori în fiecare zi, veghind lucrarea cu grijă de părinte, ca fiecare chip pictat să fie asemenea vieţii pe care sfinţii au avut-o.
Dar osteneala lui nu s-a oprit la zidurile bisericilor.
Toată viaţa sa a construit sau a renovat case pentru familii numeroase, pentru cei încercaţi de necazuri sau lipsuri, din care amintim câteva, să rămână mărturie: o casă în Zahareşti pentru familie cu trei copii; o casă în Todireşti pentru o familie cu trei copii; o casă nouă în Zamostea pentru o familie cu 15 copii; o casă nouă în Baia pentru o familie cu doi copii; o casă la Valea Glodului pentru un bătrân; sprijin pentru trei familii numeroase din Vânători Neamţ şi Humuleşti Neamţ (trei case ridicate); refacerea unei case arse din satul Oglinzi, Neamţ; materiale pentru casa unei familii cu trei copii, în Stânceşti, Botoşani.
Tot cu ajutorul lui s-a ridicat biserica din Sunători, Dorna Arini, astăzi loc de rugăciune al maicilor de la Schitul „Sfântul Ioan Iacob şi Sfânta Alexandra”.
Atunci când nu era pe un şantier, în biserică – spovedind sau slujind, ori în rugăciune tainică, îl găseai cu Sfânta Scriptură, Proloagele, Vieţile Sfinţilor sau atlase geografice şi cărţi de istorie în mână. I-a plăcut mult să citească şi să înveţe, recitând psalmi şi slujbe întregi doar din memorie.
În toate locurile prin care a trecut, oamenii l-au simţit aproape ca pe un tată: se bucura cu bucuria lor, plângea cu durerile lor, purta sarcinile lor ca pe ale sale. A fost un ostaş al lui Hristos, statornic în rugăciune, în post şi în nevoinţă, fără a cere vreodată ceva pentru sine, ci doar ca oamenii să se apropie de Dumnezeu şi să se lase îmbrăţişaţi de Maica Domnului.
Smerenia l-a însoţit toată viaţa. Nu şi-a atribuit niciodată merite, nu s-a considerat vrednic, ci spunea adesea că „tot ce am ridicat e mila lui Dumnezeu şi puterea Maicii Domnului, eu, păcătosul, mai mult încurc”.
Astăzi, când Domnul l-a chemat din cele trecătoare, ne rugăm ca sufletul lui să fie aşezat „în loc luminat, în loc cu verdeaţă”, împreună cu cei ce au slujit bine şi au iubit mult.
Veşnică să-i fie pomenirea în Împărăţia cea neînserată!
Ne vom revedea odată,
sus în ţara zorilor…
Parohia „Buna Vestire” – Sfântul Ilie, Şcheia
Comentarii