Pe 28 noiembrie este Ziua Bucovinei, ziua în care, în 1918, vechea provincie istorică a hotărât, prin reprezentanţii săi legitimi, unirea cu România. Este o zi ce poartă în ea solemnitatea memoriei, emoţia identităţii şi bucuria continuităţii culturale. Bucovina nu trăieşte doar în documente sau în calendar, ci în oamenii ei, în cei care i-au păstrat spiritul viu. Iar printre aceşti păstrători de memorie, puţini se ridică la statura profesorului şi istoricului Mihai Iacobescu. Născut cu vocaţia cercetării şi a rigorii academice, Mihai Iacobescu a devenit unul dintre cei mai importanţi istorici ai Bucovinei, o autoritate intelectuală formată în timp, prin muncă, disciplină şi pasiune. Profesor universitar doctor la Suceava timp de decenii – mai întâi la Institutul de Învăţământ Superior (1967–1980), apoi la Universitatea „Ştefan cel Mare” (1990–2008) –, el a construit nu doar catedre, ci conştiinţe, nu doar cursuri, ci repere. Format ca doctor al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu o teză dedicată societăţii româneşti din perioada 1919–1929, Mihai Iacobescu a devenit ulterior un cercetător aplecat cu predilecţie asupra Bucovinei. A fost senator în prima legislatură postdecembristă, preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava al FSN imediat după 1989 şi participant direct la înfiinţarea universităţii moderne sucevene. Însă, dincolo de toate aceste roluri, el rămâne în memoria publică drept istoricul Bucovinei. În 1993, Mihai Iacobescu publica monumentala sinteză „Din istoria Bucovinei”, apărută la Editura Academiei Române. Cartea se impune rapid ca lucrare de referinţă pentru oricine doreşte să înţeleagă specificul acestei provincii: dinamica sa administrativă, identitatea multiseculară şi forţele care au modelat viaţa bucovineană între secolele XVIII–XIX. Criticii de specialitate au remarcat valoarea ştiinţifică a lucrării, încununată cu premiul „Dimitrie Onciul” al Academiei Române. Prin rigoarea documentării, limpezimea stilului şi capacitatea de a integra istoria locală în tabloul istoriei naţionale, Mihai Iacobescu a oferit nu doar un volum de sinteză, ci un act de recuperare identitară. Istoria Bucovinei devine, prin opera sa, nu o temă regională, ci un capitol necesar al istoriei româneşti.
Un alt volum de suflet este „Scrisori din Bucovina” (Editura Junimea, Iaşi, 2017), în care istoricul se apropie de oameni şi destine, de cercetători, profesori, scriitori şi personalităţi ale zonei. Aici, Mihai Iacobescu devine nu doar istoricul sobru al arhivelor, ci cronicarul cald, atent la poveştile comunităţii. Capitol după capitol, el reconstruieşte o galerie de figuri care au marcat cultura bucovineană: profesori, erudiţi, muzeografi, teologi, oameni ai şcolii sau ai satului.
„Scrisori din Bucovina” este, de fapt, un album de recunoştinţă. Fiecare portret devine un exerciţiu de memorie colectivă, un omagiu adus oamenilor care au iubit acest pământ şi i-au slujit cultura. Sărbătorind 28 Noiembrie, sărbătorim implicit şi munca celor care au luminat trecutul Bucovinei. Profesorul şi istoricul Mihai Iacobescu este una dintre marile personalităţi ale culturii româneşti contemporane, iar numele său merită rostit cu admiraţie.
Prin cărţile sale, Bucovina nu este doar o provincie istorică între altele, ci un spaţiu viu, cu oameni, destine, tradiţii şi idei. Este ceea ce el însuşi a numit, într-un ton discret, o formă de loialitate faţă de pământul natal. Astăzi, cinstim Bucovina cinstindu-i pe cei care au slujit-o. Iar Mihai Iacobescu este, fără îndoială, unul dintre acei slujitori de seamă.
Prof. SERGIU CRĂCIUN
Comentarii