Gala Trofeelor Alexandrion 2025, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate promovării şi susţinerii tinerilor sportivi români, a avut loc pe 20 noiembrie, la sediul Federaţiei Române de Fotbal. Organizată de Alexandrion Group, cea de-a zecea ediţie – intitulată sugestiv „Promisiunea” – a adus în prim-plan sportivi sub 23 de ani care s-au remarcat prin rezultate excepţionale în opt discipline: haltere, handbal, scrimă, automobilism, fotbal, canotaj, nataţie şi atletism.
Printre laureaţi s-a aflat şi fălticeneanca Daria Silişteanu, în vârstă de doar 16 ani, desemnată câştigătoare la categoria nataţie. Daria este deja campioană europeană şi vicecampioană mondială de juniori la 100 m spate, reuşind să doboare recordul deţinut de campioana olimpică Diana Mocanu. Tânăra sportivă este considerată una dintre cele mai puternice speranţe ale României pentru viitoarele Jocuri Olimpice.
„Performanţa acestor tineri ne arată, an de an, că viitorul sportului românesc este construit pe talent, disciplină şi o determinare remarcabilă”, a declarat Antonio Salameh, Chairman Alexandrion Group, subliniind angajamentul companiei de a investi în dezvoltarea sportului românesc.
Momente speciale şi premii de excelenţă
Pe lângă premiile acordate tinerilor sportivi, Alexandrion Group a oferit şi distincţii speciale. Unul dintre acestea i-a revenit sergentului major (rz) Gabriel Czifrak, membru al lotului Invictus România, apreciat pentru curajul, rezilienţa şi mentalitatea sa exemplară. Rănit grav în Afganistan în 2020, Czifrak a revenit în sportul de performanţă şi a câştigat bronzul la Jocurile Invictus de la Vancouver în 2025.
De asemenea, două premii pentru întreaga carieră au fost acordate legendelor fotbalului românesc Ştefan Iovan şi Adrian Bumbescu, membri ai echipei Steaua Bucureşti care a cucerit Cupa Campionilor Europeni în 1986. Prin aceste distincţii, organizatorii au dorit să onoreze profesionalismul şi spiritul de echipă care au marcat istoria fotbalului românesc.
O tradiţie a excelenţei în sport
Gala Trofeelor Alexandrion a ajuns anul acesta la ediţia aniversară cu numărul zece, premiind peste 100 de sportivi români de-a lungul timpului. Evenimentul reprezintă o componentă centrală a programelor de susţinere a sportului dezvoltate de Alexandrion Group şi Fundaţia Alexandrion de peste două decenii.
La ediţia din 2025, printre laureaţi s-au numărat: Adrian Iencsi (fotbal), Ştefania Stoica (handbal), Daria Dinulescu (canotaj), Mădălina Miron (haltere), Amalia şi Vlad Covaliu (scrimă), Francesca Maior (automobilism) şi Maria Mihalache (atletism).
Gala a reunit campioni olimpici şi mondiali, antrenori, arbitri, reprezentanţi ai federaţiilor sportive, jurnalişti, artişti, diplomaţi şi parteneri ai grupului, într-un eveniment dedicat celebrării excelenţei şi promovării noii generaţii de campioni. (M.S.)





























Comentarii