Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina

> Cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic

Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina este prăznuită atât în Biserica Răsăriteană, cât şi în cea Apuseană. Cu toate acestea, Actele Martirice nu păstrează prea multe informaţii legate de viaţa sa.
Eusebiu de Cezareea, în Istoria bisericească, scria – în jurul anului 320 – că auzise despre o tânără nobilă creştină din Alexandria, pe care împăratul o chemase la palatul său, cu gândul de a o lua de soţie. Tânăra l-a refuzat, fiind condamnată din acest motiv la exil. Totodată, i s-au confiscat toate bunurile.
După promulgarea celor patru edicte care vizau Biserica şi clerul, Sfânta Ecaterina s-a prezentat în faţa împăratului persecutor Maximian (286-305) – în unele surse, împăratul este Maxenţiu (306-312) – pentru a-i demonstra inutilitatea cinstirii zeilor. Indignat de îndrăzneala cu care l-a abordat tânăra nobilă – potrivit surselor, se afirmă că Sfânta Ecaterina era fiica guvernatorului Alexandriei Egiptului –, împăratul a dat-o pe mâna învăţaţilor de la curtea sa, în ideea că o vor putea convinge să apostazieze de la credinţa în Hristos. Însă încercările lor au eşuat. Ba, mai mult, câţiva dintre ei s-au convertit la Creştinism. Atunci, Maximian a poruncit ca Sfânta Ecaterina să fie aruncată în temniţă. Împărăteasa lui Maximian, auzind despre curajul acelei tinere de a-L mărturisi pe Hristos, a mers, însoţită de comandantul trupelor imperiale, să o viziteze în temniţă. Urmarea acestui fapt a fost că cei doi, ascultând argumentele Sfintei Ecaterina, s-au convertit şi ei, botezându-se. Desigur, deşi erau persoane importante în stat, n-au putut scăpa de moarte. Astfel, atât împărăteasa, cât şi comandantul trupelor imperiale au fost martirizaţi.
La scurt timp, Sfânta Ecaterina a fost condamnată la moarte. Mai întâi s-a recurs la tragerea pe o roată cu ţepuşe. Întrucât roata s-a sfărâmat, împăratul a poruncit să i se taie capul.
Tradiţia spune că îngerii au dus trupul Sfintei Muceniţe Ecaterina pe Muntele Sinai, în apropierea locului în care Moise a văzut Rugul aprins, unde, în anul 327, împărăteasa Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a dispus construirea unei biserici.
Mai târziu, împăratul Iustinian a întărit lăcaşul de cult, transformându-l într-o fortăreaţă. Construcţia noului ansamblu monastic a început în anul 530 şi s-a încheiat după anul 548. Iustinian a construit o nouă biserică, mult mai spaţioasă, cu hramul „Schimbarea la Faţă”.
Până în secolul al IX-lea, Mănăstirea Sfânta Ecaterina a fost cunoscută drept Mănăstirea „Schimbarea la Faţă”. Printr-o descoperire minunată, trupul Sfintei Ecaterina din Alexandria a fost aflat în vârful muntelui. Moaştele, ce izvorau mir, au fost aduse în biserică, iar mănăstirea a luat numele ocrotitoarei sale. Ele au fost aşezate într-un relicvariu de marmură, sub un baldachin arcuit, sprijinit pe patru coloane tot de marmură, aflat în dreapta altarului.
Pelerinii pot vedea două casete de argint, bogat împodobite. Una dintre casete conţine capul Sfintei Muceniţe Ecaterina, purtând o coroană de aur cu pietre preţioase. În cealaltă se află mâna ei stângă, împodobită cu inele de aur şi pietre scumpe.
Călugării mănăstirii oferă drept binecuvântare inele care au stat pe degetele Sfintei Muceniţe Ecaterina. În stânga altarului se află un alt relicvariu, votiv, lucrat în aur şi pietre preţioase. Ambele relicvarii au fost dăruite mănăstirii de ţarii Petru cel Mare, în 1680, respectiv Alexandru al II-lea, în 1860.
Paraclisul – o mică încăpere, aflată mai jos şi în spatele altarului – este considerat cel mai sfânt loc din mănăstire, deoarece marchează locul Rugului aprins din care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Deşi monahii l-au îngrijit întotdeauna cu atenţie, el nu a înflorit şi nu a rodit niciodată.
Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” deţine o colecţie vastă de manuscrise foarte valoroase, a doua ca importanţă după colecţia păstrată în biblioteca de la Vatican. Ea poate fi văzută în clădirea special amenajată între anii 1930 şi 1942. Aici sunt adăpostite peste şase mii de volume şi manuscrise, dintre care peste trei mii sunt foarte vechi. Majoritatea manuscriselor sunt în limba greacă, iar celelalte, în peste 12 limbi: arabă (peste şapte sute), siriacă, armeană, georgiană, coptă, poloneză, slavonă.
Cel mai valoros manuscris din colecţie este Codex Sinaiticus (secolul al IV-lea); acesta cuprinde aproape întreg textul Sfintei Scripturi în limba greacă şi alte câteva scrieri apocrife. El a fost descoperit în 1844 de Constantin von Tischendorf, care, în 1869, l-a dăruit ţarului Rusiei Alexandru al II-lea. În 1933, a trecut în posesia British Museum din Londra. În prezent, în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” se mai află doar câteva file din cele 347.
În tezaurul mănăstirii se mai pot vedea veşminte liturgice, cusute cu fir de aur şi argint, mitre, sfinte vase, cruci din aur şi argint, coperţi de Evanghelie lucrate în aur şi argint şi încrustate cu pietre preţioase.
Colecţia de icoane a Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” reprezintă cel mai de preţ tezaur artistic al acestei vetre de rugăciune. Dintre cele peste două mii de icoane, 150 sunt unicate, datând din secolele V–XIX. Colecţia cuprinde câteva dintre cele mai rafinate opere bizantine, multe icoane supravieţuind furiei iconoclaste (726-843).
Icoanele sunt pictate în tehnica encaustică – ceară şi pigmenţi vegetali –, în ulei sau tempera. Printre cele mai cunoscute icoane sunt Iisus Pantokrator – Atotstăpânitorul (secolul al VII-lea), Naşterea Mântuitorului (secolul al VII-lea) şi Scara Raiului, după viziunea Sfântului Ioan Scărarul (secolul al XII-lea).
În vechime, Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina era prăznuită împreună cu Sfântul Mare Mucenic Mercurie, la 24 noiembrie, în timp ce Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Clement al Romei şi Petru al Alexandriei erau cinstiţi a doua zi, pe 25 noiembrie. Datele prăznuirii sfinţilor amintiţi au fost schimbate între ele la cererea Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai, pentru ca ocrotitoarea aşezământului monahal să fie prăznuită într-un cadru mai festiv pe 25 noiembrie, odată cu odovania praznicului Intrării Maicii Domnului în biserică. Câteva secole mai târziu însă, Biserica Rusă a revenit la data de prăznuire 24 noiembrie, din acelaşi motiv, adică la cererea expresă a împărătesei Ecaterina cea Mare, care nu dorea ca ziua ei onomastică să fie serbată în ziua de odovanie a praznicului Vovideniei, adică Intrarea Maicii Domnului în biserică.
Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina este considerată ocrotitoarea tinerilor, a teologilor, a apologeţilor, a predicatorilor şi filosofilor şi, nu în ultimul rând, a credincioşilor care i se roagă cu credinţă. | Foto: Ziarul Lumina