Primăria Suceava renunţă la grădiniţa cu program prelungit de la Şcoala nr. 1

> În locul garajelor, municipalitatea intenţionează să amenajeze parcări publice
Consiliul Local Suceava urmează să discute şi să voteze în şedinţa din 27 noiembrie 2025 abrogarea Hotărârii nr. 150 din 25 aprilie 2024, prin care se aprobase exproprierea garajelor de pe strada Mitropoliei pentru construirea unei grădiniţe cu program prelungit la Şcoala Gimnazială nr. 1.
În locul grădiniţei, Primăria Suceava propune acum un concept complet nou: demolarea garajelor şi amenajarea unui număr mult mai mare de locuri de parcare publice, trotuare sigure şi spaţii verzi în zona blocurilor N1 şi N2 de pe strada Mitropoliei.
Decizia vine în urma unei note conceptuale elaborate de Direcţia Tehnică şi de Investiţii – Serviciul reparaţii străzi şi sistematizare rutieră, care arată că „cele 14 garaje provizorii ocupă ilegal domeniul public, sunt într-o stare avansată de degradare, unele conţin azbest, material interzis, iar altele au beciuri improvizate care prezintă risc de prăbuşire”.
„Construcţiile tip garaj au fost edificate provizoriu, cu sau fără autorizaţii de construire limitate în timp, iar raportul între utilitatea publică şi interesul individual nu mai este justificat. Construcţiile de tip garaj se află într-o stare avansată de degradare, prezentând un grad general ridicat de insalubritate, cu impact negativ asupra igienei, securităţii şi aspectului zonei; multe dintre aceste garaje sunt utilizate pentru depozitarea deşeurilor, materiale inflamabile sau obiecte abandonate, generând riscuri sanitare şi de incendiu; unele garaje sunt acoperite cu plăci de azbociment, material interzis din cauza gravelor riscuri pentru sănătate; unele garaje au şi beciuri improvizate, realizate fără respectarea normelor de siguranţă, reprezentând un real pericol de prăbuşire sau surpare. În acest context, se justifică eliberarea amplasamentului garaje ocupat în prezent de 12 individuale, pentru a permite sistematizarea zonei în beneficiul comunităţii” se menţionează în nota conceptuală.
Se mai arată că zona este sufocată de lipsa locurilor de parcare: pe strada Mitropoliei şi arterele adiacente sunt înregistrate peste 610 autovehicule, dar infrastructura actuală permite parcarea doar a unora dintre acestea.
„În prezent, pe strada Mitropoliei şi pe arterele adiacente sunt înregistrate 610 autovehicule, în timp ce infrastructura de parcare este complet subdimensionată, generând: blocaje frecvente ale circulaţiei; ocuparea ilegală a spaţiului verde; dificultăţi pentru autospecialele de intervenţie; scăderea semnificativă a calităţii vieţii în cartier. Zona este, de asemenea, intens tranzitată de pietoni – copii, părinţi şi persoane vârstnice, iar lipsa unor trotuare sigure şi a unor spaţii pietonale funcţionale reprezintă un pericol real, care trebuie remediat în regim de urgenţă. În imediata vecinătate se află instituţii de interes public, precum Şcoala Gimnazială nr. 1, Grădiniţa cu Program Normal nr. 2, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, precum şi Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, ceea ce determină un flux pietonal ridicat pe parcursul întregii zile” se arată în documentul Direcţiei Tehnice.

Noul proiect prevede:

> Demolarea celor 14 garaje şi eliberarea terenului;
> Amenajarea unui număr semnificativ mai mare de locuri de parcare legale şi marcate;
> Realizarea de trotuare largi şi sigure pentru pietoni, în special pentru elevii Şcolii nr. 1 şi ai Grădiniţei nr. 2;
> Crearea de spaţii verzi şi sistematizare rutieră modernă;
> Acces facil pentru autospecialele de intervenţie (ISU, Ambulanţă, Poliţie, deszăpezire).

Lucrările vor fi realizate integral din bugetul local al municipiului Suceava, prin Serviciul reparaţii străzi, fără costuri suplimentare pentru exproprieri.
Primarul Vasile Rîmbu a iniţiat proiectul de abrogare a HCL nr. 150 din 25.04.2024 privind aprobarea listei cu bunurile imobile – construcţii ce fac obiectul coridorului de expropriere aferent obiectivului de investiţii Grădiniţa cu Program Prelungit de la Şcoala Gimnazială nr.1 din municipiul Suceava. Direcţia Generală Arhitect-şef a avizat favorabil raportul, concluzionând că soluţia parcărilor publice răspunde mult mai bine nevoilor reale ale comunităţii decât construcţia unei grădiniţe în acel amplasament.
Prin HCL nr. 150 din 25.04.2024 privind aprobarea listei cu bunurile imobile – construcţii ce fac obiectul coridorului de expropriere aferent obiectivului de investiţii Grădiniţa cu Program Prelungit la Şcoala Gimnazială nr.1 din municipiul Suceava, municipalitatea urma să achite 364.900 lei pentru despăgubirea proprietarilor garajelor.
Proiectul de hotărâre va intra în dezbatere publică şi va fi supus votului consilierilor locali în următoarea şedinţă ordinară. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI