Un bărbat de 30 de ani, din comuna Dumbrăveni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că în noaptea de 16 spre 17 octombrie a provocat intenţionat două incendii care au distrus hale şi bunuri în valoare de sute de mii de lei, punând în pericol şi imobilele învecinate.
Potrivit anchetatorilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Suceava, în intervalul orar 1:55–2:50, un bărbat în vârstă de 30 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate şi „motivat de vechi divergenţe cu două familii din localitate”, s-a deplasat pedestru la prima hală, situată pe strada Stadion. A trecut prin curtea Asociaţiei Umanitare „Miros de Cer”, a escaladat gardul, a spart un geam şi a aruncat în interior materiale textile aprinse, provocând un incendiu violent.
La aproximativ o oră mai târziu (2:55–3:30), acelaşi individ s-a îndreptat spre a doua hală, aflată la doar 120 de metri distanţă, pe aceeaşi stradă, unde a procedat identic, incendiind bunuri şi obiecte, inclusiv piese de mobilier şi autoturisme.
„Ambele incendii au prezentat pericol real de propagare la spaţiile alăturate” ni s-a precizat.
În urma probelor administrate – inclusiv imagini de pe camerele de supraveghere şi reconstituirea traseului parcurs de suspect (într-unul dintre cazuri intrând direct din propria curte) – marţi, 18 noiembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea bărbatului pentru 24 de ore. Ulterior, Judecătoria Suceava a admis propunerea de arestare preventivă, emiţând mandat pentru 30 de zile. Inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în formă calificată şi continuată, pedeapsa prevăzută fiind închisoarea de la 5 la 12 ani. (N.B.)
























Comentarii