Continuând intenţia noastră de-a oferi cititorilor volumul II – Din istoria Bucovinei – în lucrarea de faţă ne propunem să republicăm, să ordonăm şi să comentăm 60 de scrisori din Bucovina, aparţinând elitei, inteligenţei, păturii intelectuale româneşti din Bucovina între anii 1906-1916.
Aceste „documente” subiective, exprimând mentalul populaţiei autohtone din Bucovina în timpul ocupaţiei şi stăpânirii austriece, au fost identificate în revista Viaţa românească (1906-1916), care apărea la Iaşi în luna martie 1906, sub conducerea lui Paul Bujor, Ioan Cantacuzino, Constantin Stere şi Garabet Ibrăileanu. Revista avea deopotrivă un caracter ştiinţific şi literar; ea apărea lunar şi ţinea aproape număr de număr rubrici pentru românii din străinătate: Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş şi Bucovina.
În luna mai 1906 apărea la Bucureşti şi ziarul Neamul românesc sub conducerea lui Nicolae Iorga, militând pentru desăvârşirea unităţii politice a românilor.
În prima decadă a lunii iunie 1906, la Bucureşti, în Parcul Libertăţii se deschidea Expoziţia generală română, prilejuită de împlinirea şi sărbătorirea Jubileului regal de 40 de ani de domnie a regelui Carol I de Hohenzollern de Sigmaringen.
Cum Carol I era un om german şi ambiţios vecin şi prieten cu împăratul Franz Joseph al Austro-Ungariei şi încă legat oficial din 1883 şi printr-un tratat – strict secret – de alianţă militară, l-a rugat, iar împăratul l-a ascultat să le dea voie şi românilor din subordinea Măriei Sale, inclusiv din Bucovina, să vină în Capitala României şi să vadă „realizările regale” – ceea ce s-a şi făcut, fără să poată şti sau măcar bănui ce avea să urmeze.
Ba, încă, li s-a cerut şi românilor din subordinea sa să scrie şi să vie chiar cu cărţi despre „fericirea” lor actuală sub stăpânirea habsburgică.
Românii din Bucovina s-au frăsuit şi întâlnit în pripă, redactând, publicând în grabă şi aducând la Bucureşti „documentarul” ROMÂNII DIN BUCOVINA – privire scurtă asupra dezvoltării lor pe terenul cultural şi economic, de la încorporarea Bucovinei la monarhia austriacă în 1774-1775 până la anul 1906.
Iorga îşi amintea că, în 1906, „se serbau acuma patruzeci de ani de domnie ai regelui” şi… „veneau zilnic reprezentanţii românimii nelibere, primiţi cu fanatică iubire de ţară la gară şi întovărăşiţi de o nebună bucurie când cetele lor în mândre costume de acasă defilau pe Calea Victoriei, în ciuda celor de la Budapesta şi poate şi a multora din Viena”…
„În Arenele Romane eram şi eu – scrie Iorga, ascultând, ascultând nu cu urechile, ci cu inima larg deschisă. Visurile mele se coborâseră în realitate. Ţinta mea părea ajunsă. Hotarul nu aştepta decât cel dintâi vânt de război ca să cadă…”¹
Prin 1774-1775, în urma convenţiei turco-austriece din 7 mai 1775, Poarta cedează Imperiului habsburgic o fâşie din nord-vestul Moldovei în suprafaţă de 10.442 kmp şi o populaţie de 70.000-75.000 de locuitori.
Prin colonizări, imigrări stimulate material şi donaţii, scutiri şi înlesniri de la stat, numărul locuitorilor a crescut simţitor până-n 1910, ajungând la 794.924 de persoane, adică sporind de 135 de ori în 11 ani.
Primul guvernator al Bucovinei, generalul Gabriel von Spleny, găsea şi primea la recensământul austriac 290 de localităţi, cu 62 de cătune, în care locuiau: 22 de boieri, 324 nobili mai mici (175 mazili şi 190 de şleahtnici), 501 preoţi şi dascăli, 14.992 de familii de ţărani, 285 de slujitori domneşti şi starosteşti (din care 58 îmblători, 26 arnăuţi, 104 bărani, 97 călăraşi), 45 negustori, 58 armeni, 526 evrei, 294 ţigani nomazi, 17.047 de familii sau circa 85.000 locuitori. Se mai adăugau: 18 mănăstiri mari şi 18 mănăstiri mici, 466 de călugări şi 88 de călugăriţe.
Bucovina avea în 1775: 3 târguri: Suceava, Cernăuţi şi Siret, 223 de sate şi 52 de cătune.²
MIHAI IACOBESCU
N.red. Articolele cuprinse în acest serial vor apărea în ediţiile de joi ale cotidianului „Crai nou”.
¹ N. Iorga, O viaţă de om. Aşa cum a fost, Editura Minerva, Bucureşti, 1972, p. 404-405
² Constantin Ungureanu, BUCOVINA în perioada stăpânirii austriece, 1774-1918, Editura Civitas, Republica Moldova, 2003, p. 5 şi 23
Comentarii