Un sucevean a murit după ce i s-a făcut rău în autobuz

Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată sâmbătă, în jurul orei 18:00, prin apel la 112, de un şofer al TPL Suceava, despre un incident grav într-un autobuz de pe linia nr. 4.

Potrivit datelor preliminare din anchetă, un pasager, un bărbat de 60 de ani din municipiul Suceava, acuzase o stare de rău, iar apoi a devenit inconştient…

Echipa operativă din cadrul Biroului Investigaţii Criminale a constatat că, în jurul orei 18:00, bărbatul se deplasa cu autobuzul TPL nr. 4, pe traseul Centru – Burdujeni. La un moment dat, bărbatul a manifestat probleme respiratorii severe. Şoferul a oprit imediat autobuzul în staţia Iulius Mall, i-a acordat primul ajutor şi a solicitat intervenţia Serviciului de Ambulanţă Suceava.

Personalul medical sosit la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat.

Cercetările la faţa locului au arătat că victima nu prezenta urme de violenţă, având asupra sa un telefon mobil şi un portofel cu o sumă de bani. Din verificări, s-a stabilit că bărbatul era cunoscut cu afecţiuni medicale cronice. Cadavrul a fost preluat şi transportat la morga Spitalului Judeţean Suceava, unde urma să fie efectuată necropsia, pentru stabilirea exactă a cauzelor decesului. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI