> În scopul prevenirii toxiinfecţiilor alimentare, cu prilejul celor peste 1.019 controale din trimestrul a III-lea, inspectorii sanitari veterinari suceveni au dat amenzi de peste 660.000 de lei
Mai multe acțiuni de control a organizat și desfășurat Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava în trimestrul al III-lea al anului în curs, în domeniul siguranței alimentelor de origine animală și non-animală, ne-a informat directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloșeniuc.
Scopul urmărit a fost prevenirea toxiinfecțiilor alimentare, verificate, în acest sens, fiind unități de alimentație publică, respectiv restaurante, pensiuni turistice, rulote fast-food și pizzerii. De asemenea, au fost controlate unități de comercializare a produselor alimentare, respectiv magazine, supermarketuri, hipermarketuri, carmangerii, măcelării și depozite alimentare.
Totodată, în perioada menționată, inspectorii sanitari veterinari suceveni au descins inclusiv la abatoare, unități de procesare a laptelui, în piețe agroalimentare și târguri. Astfel, supuse verificărilor au fost 1.019 obiective, autorizate sau înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, între care 17 abatoare, 32 de centre de colectare și unități de procesare a laptelui, 57 de unități de procesare a cărnii, carmangerii și măcelării, 316 de unități de catering, 31 de laboratoare de cofetărie și laboratoare de patiserie, 375 de magazine alimentare, supermarketuri și hipermarketuri, 10 piețe agroalimentare și 181 de unități de fabricarea sau desfacerea produselor de origine non-animală, adică de bere sucuri sau paste, brutării și patiserii.
Ca urmare a abaterilor depistate, inspectorii DSVSA Suceava au aplicat 62 de amenzi însumând 661.600 de lei, cât și 64 de avertismente.
Potrivit șefului instituției sucevene, printre neconformitățile sancționate se numără condițiile precare de igienă; manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; depozitarea neconformă; neîntreținerea spațiilor și utilajelor. Acestora li se adaugă desfășurarea de alte activități decât cele autorizate sanitar veterinar; etichetarea necorespunzătoare; lipsa carnetelor de sănătate a personalului; lipsa probelor de mâncare colectivă; comercializarea de produse cu termen de valabilitate depășit.
„Toleranţă zero faţă de abaterile care pot pune în pericol sănătatea publică este şi rămâne principiul care ghidează activitatea instituţiei. Neregulile în domeniul siguranţei alimentelor pot fi sesizate la DSVSA, la numărul de telefon 0230/522.848, precum şi la cele ale circumscripţiilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor oficiale” a declarat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, menţionând că este disponibil şi numărul de telefon cu apelarea gratuită tel verde 0800.826.787.
























Comentarii