Primăria Suceava a marcat, pe 25 octombrie a.c., un an de la preluarea mandatului noii administraţii, prin finalizarea a două proiecte majore: reabilitarea Pieţei Dom Polski şi a zonei Mănăstirii Zamca.
Totodată, municipalitatea a anunţat punerea în funcţiune a primei staţii modernizate pentru transportul metropolitan, „un pas important pentru îmbunătăţirea infrastructurii de transport public”.
„După parcul Șipote, piaţeta Hanului Domnesc şi prima parte a parcului din Areni, de astăzi vă aşteaptă în haine noi şi zona Mănăstirii Zamca, alături de Piaţa Dom Polski” a anunţat, într-un comunicat, Primăria Suceava.
Aflăm că aceste realizări se adaugă eforturilor constante ale administraţiei de a creşte calitatea vieţii sucevenilor, prin proiecte implementate „zi de zi”, indiferent de condiţii.
„Nu reuşim să facem minuni peste noapte, dar reuşim să facem câte ceva în fiecare zi. Zi de zi! Fie că e soare sau cer noros, cald sau frig, zi lucrătoare sau zi liberă, gândurile şi eforturile noastre au un singur scop: creşterea calităţii vieţii sucevenilor” se arată în mesajul municipalităţii sucevene.
Primăria a transmis un mesaj de răbdare şi încredere către cetăţeni, subliniind că în perioada următoare, sunt planificate reabilitarea Parcului Mărăşeşti şi a Curţii Domneşti, alături de alte proiecte menite să modernizeze oraşul. (N.B.)




























Comentarii