Din cele 158 de microbuze şcolare, opt prezintă un grad avansat de uzură

> Acestea parcurg zilnic, în medie, distanţe care variază între 40 şi 150 km fiecare, efectuând una sau mai multe curse

Circa 14.000 de copii şi elevi beneficiază de transport şcolar, anunţă Inspectoratul Judeţean Şcolar Suceava.

În prezent, în judeţ există 158 de microbuze, dintre care 85 ale unităţilor de învăţământ, iar 73 de autorităţile administraţiei publice locale, respectiv de primării. Între acestea, doar 149 sunt funcţionale, opt prezintă un grad de uzură avansat, în curs de încheiere fiind procedura de achiziţionare a unui mijloc de transport cu această destinaţie.

O singură unitate şcolară, cea din Horodnic de Sus asigură transportul elevilor prin intermediul unei firme de transport de călători.

De remarcat este că 100 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Suceava au asigurate câte unu, două, trei sau chiar patru microbuze pentru transportul copiilor şi elevilor. Conform Inspectoratul Judeţean Şcolar Suceava, acestea parcurg zilnic, în medie, distanţe care variază între 40 şi 150 km fiecare, efectuând una sau mai multe curse.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI