Aproape 40% din unităţile de învăţământ nu au paznici şi nici sisteme de supraveghere video

> Cele mai multe sunt din mediul rural, 120 fiind grădiniţe, 162 şcoli primare şi şcoli gimnaziale, iar trei fiind licee

> Din total, 12 îşi desfăşoară activitatea în zone iluminate necorespunzător, iar alte 16 în zone periferice

Din totalul celor 732 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Suceava, doar 447, respectiv 61%, dispun de sisteme de securitate, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Între acestea, 53 de unităţi de învăţământ au exclusiv „pază umană”, 311 sunt dotate numai cu sisteme de alarmare contra efracţiei, iar 83 beneficiază de supraveghere mixtă. Potrivit IPJ, 38,9% din total, adică 285 de unităţi de învăţământ, nu au nici personal de pază, nici camere video de supraveghere. Cele mai multe, 251, reprezentând 88%, sunt din mediul rural, iar diferenţa de 34, însemnând 12%, provin din mediul urban. Pe tipuri de unităţi de învăţământ fără vreun fel de pază, 120 sunt grădiniţe, 162 şcoli primare şi şcoli gimnaziale, încă 3 fiind licee.

„Cu ocazia verificărilor, conducerilor unităţilor de învăţământ li s-a pus în vedere să efectueze demersurile necesare pe lângă autorităţile publice locale, în scopul asigurării, potrivit legii, a pazei obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protejării persoanelor” se subliniază în informarea IPJ, conform căreia 562 de unităţi de învăţământ (76%) au făcut analizele de risc, iar 134, adică 52%, au implementat măsurile de securitate. Referitor la asigurarea măsurilor de siguranţă pentru cadre didactice şi elevi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava mai arată că 12 unităţi de învăţământ sunt amplasate în zone iluminate necorespunzător, altele 16 desfăşurându-şi activitatea în zone periferice sau izolate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI