Sarcinile la adolescente, o provocare majoră în judeţul Suceava

> 248 de cazuri în 2024, din care 6 la fete sub 15 ani

Sarcinile la adolescente rămân o problemă semnificativă de sănătate publică în judeţul Suceava, cu implicaţii medicale şi sociale grave.

Potrivit unei statistici a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, în 2024, în judeţ, au fost luate în evidenţă 4.655 de gravide, dintre care 1.930 din mediul urban şi 2.725 din mediul rural. Dintre acestea, 6 aveau sub 15 ani, iar 242 aveau între 15 şi 19 ani, evidenţiind o prevalenţă ridicată a sarcinilor la adolescente, mai ales în zonele rurale.

În judeţ, în 2024, s-au înregistrat 817 întreruperi de sarcină, din care 235 au fost la cerere şi 582 avorturi spontane.

Dintre întreruperile la cerere, una a fost realizată de o adolescentă sub 15 ani, iar 24 de adolescente între 15 şi 19 ani. De asemenea, 31 de avorturi spontane au fost raportate în rândul adolescentelor din grupa de vârstă 15-19 ani.

„Aceste date reflectă riscurile asociate sarcinilor la vârste fragede, precum naşterea prematură, greutatea mică a nou-născutului, decesul perinatal sau matern, dar şi consecinţe sociale, precum abandonul şcolar şi dificultăţi economice” a specificat DSP.

La nivel naţional, România înregistrează o rată a natalităţii la adolescente mult peste media UE: de 8,5 ori mai mare pentru fetele de 10-14 ani şi de 3,4 ori mai mare pentru cele de 15-19 ani.

În 2024, din totalul de 148.916 naşteri, 9,28% (13.816) au fost la mame sub 19 ani, inclusiv 594 de fete sub 15 ani.

Pentru a reduce aceste riscuri, Direcţia de Sănătate Publică Suceava subliniază importanţa educaţiei privind metodele contraceptive.

Opţiuni precum dispozitivele intrauterine, implanturile sau prezervativele oferă protecţie eficientă, prezervativele fiind singura metodă care previne şi infecţiile cu transmitere sexuală. Raportul HBSC 2021/2022 arată că, în România, 75% dintre băieţii de 15 ani şi 67% dintre fete folosesc prezervativul, peste media europeană, dar 25% dintre băieţi şi peste 30% dintre fete rămân expuşi riscurilor din cauza utilizării inconsistente a metodelor de protecţie.

Autorităţile îndeamnă tinerii să ia decizii informate, fie prin amânarea vieţii sexuale, fie prin utilizarea corectă a contraceptivelor, subliniind necesitatea accesului la informaţii corecte şi sprijinul din partea familiei, şcolii şi specialiştilor din sănătate.

„Informează-te! Alege metoda potrivită pentru tine şi asigură-te că o foloseşti corect şi de fiecare dată!” a declarat Daniela-Marinela Odeh, director executiv al DSP Suceava, de Ziua Mondială a Contracepţiei, celebrată anual pe 26 septembrie. (N.B.)

 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI