…Ca şi cum vor fi fiind limpezi chestiunile legate de Pachetul 2 (al măsurilor fiscale), premierul iată că le anticipează pe unele pe care şi le imaginează în Pachetul 3. Potrivit declaraţiilor făcute de Ilie Bolojan miercuri, ar fi vorba despre nişte comasări de instituţii, despre nişte „clarificări privind vârsta de pensionare”, despre reducerea perioadei de şomaj etc. Un pachet apreciat ca fiind „complex” (cum, de altfel, sunt şi anterioarele). Comasări de instituţii s-ar fi putut efectua (în sens de economii) cu mulţi ani înainte, dacă ar fi existat atâta voinţă politică şi administrativă; se va vedea de-acum, în subiect, cum se vor aşeza într-o balanţă graba şi voinţa cu interesele şi eventualele proteste. Căci comasări înseamnă, într-o primă idee, nişte tăieri de şefi şi şubrezirea unor încrengături politice. Cât cu atacul la vârsta de pensionare, acesta ar fi de natură să aducă multă jale în sânul unor categorii de slujbaşi ai statului considerate privilegiate de ceilalţi salariaţi, consideraţi normali. Ca urmare, de prevăzut alte proteste şi încercări de temperare a elanului guvernamental. În ce priveşte reducerea perioadei de şomaj, asta-i chiar o lovitură sub centură dată unui număr imposibil de prevăzut de perdanţi de jos în urma aplicării „reformelor”. Oare ei, cei de sus, îşi dau seama câte victime vor face, foarte curând, scumpirile generalizate care afectează mediul privat?! Se pare că nu, căci lasă impresia că au doar o relaţie aproximativă cu acesta, numai în ce priveşte beneficiile lor imediate.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii