Să nu deznădăjduim, nici să ne grăbim, nici să judecăm după lucrurile mărunte din afară. Dacă, de pildă, vedeţi o femeie goală sau necuviincios îmbrăcată, să nu rămâneţi la cele din afară, ci să pătrundeţi în sufletul ei. Poate este un suflet foarte bun şi are căutări existenţiale, pe care le manifestă prin acea înfăţişare excentrică. Are o putere lăuntrică, această putere a provocării, vrea să atragă privirile celorlalţi. Din neştiinţă, însă, a strâmbat lucrurile. Gândiţi-vă, dacă L-ar cunoaşte ea pe Hristos… Va crede, şi tot acest imbold al ei îl va întoarce spre Hristos. Va face totul ca să atragă harul lui Dumnezeu. Va deveni sfântă.
Este un fel de provocare a sinelui nostru să stăruim ca ceilalţi să devină buni. În realitate, noi vrem să devenim buni şi, fiindcă nu putem, o cerem de la ceilalţi şi stăruim în asta. Şi, în vreme ce toate se îndreaptă prin rugăciune, noi de multe ori ne supărăm şi ne răzvrătim, şi judecăm.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 311)
Comentarii