Ţară, ţară, vrem ostaşi!

L.D.CLEMENT

Pe cineee?!

Aşa era jocul (şi poate mai este). Se-mpărţeau copiii în două tabere, două „ţări”, de-o parte şi de alta ţinându-se de mâini, două lanţuri de degete încleştate. Iar de-aici se striga către dincolo: „Ţară, ţară, vrem ostaşi!”. Se răspundea: „Pe cine?”. Dintâi era cerut cel mai mic şi mai slăbuţ, care să nu fie în stare să rupă lanţul de mâini al celorlalţi. Însă şi acela, viteaz şi cu strategie, punându-se iute pe alergat încerca să penetreze fix acolo unde considera că lanţul e mai şubred. Cam aşa era jocul…

Uite că, recent, se făcu sondaj (INSCOP Research) cu privire la introducerea în ţară a stagiului militar pe bază de voluntariat. Şi a reieşit că aproape trei sferturi dintre români sunt de opinie că e bine să se introducă. Printre altele, privesc favorabil ideea 76% dintre bărbaţii întrebaţi şi 72% dintre femei. De reţinut (şi subliniat!), că 76% dintre persoanele cu vârste de până la 30 de ani. Că 77% dintre cei cu vârste între 30 şi 44 de ani. Şi că sunt de acord cu asta mai ales cei cu educaţie superioară (87%!!!), mai numeroşi decât cei cu educaţie primară (60%). În ce priveşte eşantionul de vârstă 45-59 de ani (în care mă încadrez), au zis da! 67% dintre întrebaţi. Subsemnatul, cap. (rez.) Clement (cu stagiu plus serviciu militar), n-am fost întrebat; însă – deşi-s pacifist de felul meu – dacă aş fi fost întrebat ziceam (cu bună-ştiinţă, milităria nu-i un joc de copii…) da!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI