Evanghelia zilei

 În vremea aceea s-au adunat apostolii la Iisus şi I-au spus toate câte au făcut şi au învăţat. Atunci El le-a zis: Veniţi voi înşivă de o parte, în loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin. Căci mulţi erau care veneau şi mulţi care se duceau şi nu mai aveau vreme nici să mănânce. Şi au plecat cu corabia spre un loc pustiu, deosebi. Dar i-au văzut plecând, şi mulţi au înţeles şi au alergat acolo pe jos de prin toate cetăţile şi au sosit înaintea lor. Deci, ieşind din corabie, Iisus a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor, şi a început să-i înveţe multe. Dar, făcându-se târziu, ucenicii Lui, apropiindu-se, I-au zis: Locul e pustiu şi ceasul e târziu; dă-le drumul ca, mergând prin cetăţile şi prin satele dimprejur, să-şi cumpere pâine, că nu au ce să mănânce. Răspunzând, El le-a zis: Daţi-le voi să mănânce. Şi ei I-au zis: Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce? Iar El le-a zis: Câte pâini aveţi? Duceţi-vă şi vedeţi. Şi aflând, I-au spus: Cinci pâini şi doi peşti. Atunci El le-a poruncit să-i aşeze pe toţi, în cete, pe iarba verde. Şi au şezut cete-cete, câte o sută şi câte cincizeci. Iar El, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti, privind la cer, a binecuvântat şi a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea lor; asemenea şi cei doi peşti i-au împărţit tuturor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat. Şi au luat douăsprezece coşuri pline cu fărâmituri şi cu ce a rămas din peşti. Iar cei ce au mâncat pâinile erau cinci mii de bărbaţi. După aceea, îndată a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie şi să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulţimii. 

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI