Prins conducând sub influenţa alcoolului, a fost amendat cu 4.050 de lei

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Rădăuţi – Compartimentul Rutier, în timp ce desfăşurau duminică, în jurul orei 9:30, activităţi de supraveghere a traficului pe strada 1 Mai, în apropierea bazarului auto, au oprit un autoturism. Vehiculul, care circula dinspre centura Rădăuţi, a efectuat o manevră de depăşire a mai multor autoturisme, încălcând marcajul longitudinal simplu continuu. Conducătorul auto, un bărbat de 36 de ani din comuna Mănăstirea Humorului, avea halenă alcoolică. În urma testării cu aparatul etilometru, s-a constatat o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde, cu acordul său, i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru determinarea exactă a alcoolemiei. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 4.050 lei şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru 90 de zile. De asemenea, s-a întocmit un dosar penal pentru infracţiunea „conducere sub influenţa alcoolului”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI