Pădurea care se repetă

Să ne imaginăm că toate pădurile au devenit la fel, cuprind aceleaşi specii de arbori, de aceeaşi vârstă şi înălţime, la distanţă egală unii de alţii, aliniaţi… Când vine toamna şi în pădurea de aici pică unui arbore o frunză de pe rămurea, fix în aceeaşi secundă, în pădurea cealaltă, arborelui corespunzător îi pică frunza corespunzătoare de pe rămureaua corespunzătoare. Evident că în toate pădurile trăiesc carnivore şi erbivore, păsări care cântă acelaşi tril. Nu-i de mirare că, de pildă, bursucii din pădurea A sunt la fel şi în acelaşi număr ca bursucii din pădurea B, deoarece această situaţie se regăseşte şi în cazul pădurarilor, respectiv vânătorilor. Ai zice că sunt gemeni, poate că şi sunt. Vă puteţi imagina aşa ceva?! Dar asta-i chiar realitatea!!! Cel puţin, aşa ne dădea de înţeles poeta Ioana Nicolaie, într-o postare recentă pe Facebook, care a fost membră într-un juriu al unui concurs de tineret, unde i s-a întâmplat să citească tot cam aceeaşi compunere despre pădure (aceasta fu tema!), despre o pădure care se repetă, cu aceiaşi stejari şi aceleaşi veveriţe, de bună seamă cu acelaşi foşnet sonor de frunze. Faţă de care (concurs, copaci, copii, veveriţe) a presupus că doar IA (inteligenţa artificială) poa’ să fie de vină. De altfel, despre o situaţie similară ne vorbi în vară, în legătură cu un concurs desfăşurat la Suceava, un alt poet membru de juriu. Imposibil să-i confund, să încurc lucrurile: poetul respectiv care mi-a făcut confidenţe e unul, poeta e alta, doar subiectul e acelaşi. Cică şi în licee şi universităţi se întâmplă aşa, nefiind limpede cum ar trebui de procedat. Eventual, de folosit o supra-IA care să controleze ce produce simpla-IA, accesibilă tuturor.