Handbal masculin, Divizia A

CSU Suceava II a pierdut pe terenul formaţiei CSM Odorheiu Secuiesc

CSU Suceava II a pierdut pe terenul formaţiei CSM Odorheiu Secuiesc, meciul din prima etapă a Diviziei A de handbal masculin, Seria A, cu scorul de 33-31 (13-13).

Deşi tinerii handbalişti suceveni au fost învinşi, scorul a fost strâns, în condiţiile în care echipa gazdă este una puternică, având 8 jucători, care, anul trecut, au evoluat în prima ligă, după cum afirmă antrenorul Vasile Boca.

„Am fost la conducerea jocului timp de 50 de minute, dar am greşit mult în ultima parte, acolo unde experienţa lor a contat. Important este ca de la meci la meci să progresăm, atât individual, cât şi colectiv. Vreau să evidenţiez evoluţiile foarte bune ale coordonatorului Daniel Popovici şi ale portarului Răzvan Rîpă”, a declarat Vasile Boca.

CSU Suceava II a deplasat la Odorhei următorul lot, din care Popovici s-a distins, marcând 11 goluri: Dragoş Podovei, Răzvan Rîpă – Daniel Popovici (11 goluri), Adrian Condrea (6), Eduard Rusu (5), Bogdan Doboşeru (3), Andrei Marcu (3), Nicolas Zapodianu (2), Alexandru Radu (1), Luca Cazac, Sebastian Bazga, Alexandru Ţivichi.

„Este foarte clar că obiectivul numărul 1 al echipei secunde este formarea jucătorilor pentru echipa de seniori. CSU II va fi formată preponderent din juniorii I, plus tinerii care nu vor prinde lotul pentru jocurile din Liga Naţională.

Începând din acest sezon, CSU Suceava II evoluează în Divizia A, lucru extrem de îmbucurător pentru noi, având în vedere că întâlnim echipe precum Ghimbav, Odorheiu Secuiesc, CSM Vaslui II sau Politehnica Iaşi, care au în componenţă mulţi jucători cu experienţă în prima ligă. Tinerii noştri jucători au nevoie de multe meciuri tari, sub presiune, pentru a putea progresa. La fel ca în ultimii ani, sperăm ca o parte dintre absolvenţii junioratului din această generaţie să facă pasul către seniori, dar trebuie să muncim enorm pentru asta”, a subliniat antrenorul CSU Suceava II.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI