Decalog la Înălţarea Sfintei Cruci

  1. Imprimă-ţi în inimă numele lui Dumnezeu, însemnându-te cu semnul Sfintei Cruci, cea mai puternică legătură a omului cu Persoanele Preasfintei Treimi.
  2. Fii tu însuţi mereu gata să te laşi pironit şi răstignit, ca astfel să fii nedespărţit de dragostea jertfelnică a lui Hristos Domnul.
  3. Răstigneşte zilnic pe omul cel vechi al păcatului din tine şi îndepărtat de Dumnezeu, înviind în Hristos prin puterea Lemnului de Viaţă dătător.
  4. Retrage-te în pustiul pătimirilor, primind prin puterea Sfintei Cruci cunoaşterea Celui Ce este Lumina lumii ca început şi sfârşit a toate.
  5. Mori sufleteşte prin puterea Sfintei Cruci faţă de egoismul din tine, care este începutul tuturor răutăţilor.
  6. Rodeşte rod bun şi înnoit întru Mlădiţa Hristos prin puterea Sfintei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fără de care nu te poţi apropia de Cel Ce a zidit cerul şi pământul.
  7. Fii un permanent lucrător al virtuţilor, trăindu-ţi viaţa într-o necontenită ieşire din sine şi o neîntreruptă alipire de Fiul Întrupat al lui Dumnezeu.
  8. Cinsteşte Crucea, pana cu care ţi se va semna actul mântuirii, cale şi prilej al slujirii întru dreptate a Mântuitorului.
  9. Stabileşte-ţi coordonatele personalităţii după modelul Crucii lui Hristos, dovada cea mai deplină a iubirii lui Dumnezeu faţă de noi.
  10. Fii un alt Macarie ori Maxim al Ierusalimului, care află şi înalţă înaintea lumii Crucea Domnului, icoană a Răstignirii şi a Învierii, plină de putere şi de har.

† Calinic,

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI