Preşedintele Nicuşor Dan spune că România are procedurile pregătite pentru a reacţiona identic cu Polonia în cazul unor incidente similare, asigurând că populaţia nu trebuie să fie îngrijorată.
„Dacă se va întâmpla, procedurile sunt pregătite pentru a reacţiona la fel”, a declarat Dan, ca răspuns la o întrebare legată de reacţia Poloniei, care a doborât drone ruseşti care i-au încălcat spaţiul aerian.
Dan a precizat că solidaritatea cu Polonia „a fost o măsură justificată” şi că „toate statele NATO şi-au exprimat solidaritatea”.
Dan a subliniat că România „nu a avut incidente de acest fel”, ci „doar accidental, la câteva sute de metri de graniţă”.
Întrebat dacă a fost ridicat gradul de alertă în România după incidentul din noaptea trecută, preşedintele a răspuns „Nu, nu”. „România este pregătită şi oamenii nu trebuie să fie îngrijoraţi”, a conchis preşedintele.
Ministerul român al Apărării Naţionale a anunţat că în noaptea de marţi spre miercuri, sistemele de supraveghere radar ale MApN au detectat un grup de drone aeriene, în zona localităţii ucrainene Vâlcov, la graniţa cu România. Două aeronave de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Române au decolat la ora 00.59 de la Baza 86 Aeriană din Feteşti pentru misiuni de cercetare. La ora 01.27 a fost transmis mesajul Ro-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea. Nu au fost detectate pătrunderi ale unor vehicule aeriene în spaţiul aerian naţional, a comunicat MApN. La ora 02.35 a fost transmis semnalul de încetare a alertei aeriene, iar aeronavele au revenit la bază.


























Comentarii