Azi, cu începere de la ora 17.30, în sala „Dumitru Bernicu” se va desfăşura ultimul joc al primei etape din cadrul Ligii Naţionale de handbal masculin, ediţia de campionat 2025-2026. CSU Suceava va primi vizita formaţiei Minaur Baia Mare, o echipă solidă, care are deja patru meciuri oficiale la activ, două în Supercupa României, unde a luat argintul, şi două în EHF European League, unde a reuşit să elimine echipa islandeză Stjarnan şi să se califice în grupele celei de-a doua competiţii ca valoare din handbalul european. Din păcate, universitarii au destule probleme de lot înaintea primului meci oficial al noului sezon competiţional, Cătălin Zariţchi, Codrin Radu, Adrian Tîrzioru, Claudiu Lazurcă şi Andrei Bruj fiind chinuiţi de accidentări.
„Pentru noul sezon ne propunem, ca de obicei, să terminăm pe un loc cât mai bun. Va fi însă dificil, pentru că toate cele trei echipe care s-au retras sau au dispărut în această vară au fost sub noi în clasament. Timişoara pare că s-a întărit destul de mult, atât ca lot, cât şi pe banca tehnică, iar Vasluiul la fel, a făcut numeroase transferuri. Credem însă în şansa noastră şi în ideea noastră de unitate, de grup şi de vestiar. Ca şi până acum, trebuie să ne dăruim meci de meci şi să luptăm cât mai mult, chiar dacă adversarii vor fi, de multe ori, mai bine cotaţi decât noi”, a declarat antrenorul Bogdan Şoldănescu.
În prima etapă a Ligii Zimbrilor s-au înregistrat următoarele rezultate:
Dinamo Bucureşti – Universitatea Cluj 38-23
CSM Bucureşti – CSM Vaslui 31-30
Potaissa Turda – SCM Politehnica Timişoara 28-32
HC Buzău – CSM Constanţa 33-31
CSM Sighişoara stă în această rundă.



























Comentarii