Neparticiparea la educaţie şi părăsirea timpurie a şcolii
La începutul anului calendaristic trecut, peste 400.000 de copii cu vârste între 7 şi 17 ani erau în afara sistemului de educaţie (440.734, reprezentând 18,7% din populaţia rezidentă de vârsta respectivă), în timp ce cele mai recente date statistice privind abandonul şcolar arată că 26.000 de elevi au abandonat şcoala în anul şcolar 2022-2023.
Provocările legate de participarea la educaţie încep de la nivelul educaţiei timpurii, în condiţiile în care, la nivelul UE, România înregistrează cea mai scăzută rată de cuprindere în educaţie a copiilor cu vârsta între 3 ani şi vârsta de începere a învăţământului obligatoriu (75,7% faţă de o medie EU de 94,6%).
În plus, participarea la educaţia timpurie este puternic influenţată de statutul socioeconomic, în condiţiile în care copiii în risc de sărăcie sau excluziune socială reprezintă aproximativ o treime din totalul copiilor cu vârsta educaţiei preşcolare, dar peste jumătate dintre copiii care nu participă deloc la educaţia preşcolară şi doar puţin peste o zecime din copiii care beneficiază de educaţie preşcolară în regim de program prelungit.
Datele Eurostat arată că din ce în ce mai mulţi copii cu vârsta învăţământului gimnazial sunt în afara şcolii (de la 12,3% în anul 2021, la 15,86% în anul 2022 şi 16,26% în anul 2023), situaţia fiind şi mai gravă în cazul copiilor cu vârsta învăţământului liceal (de la 23,02% în anul 2021, la 25,03% în anul 2022 şi 26,89% în anul 2023).
În ceea ce priveşte rata de părăsire timpurie a şcolii (procentul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani care au absolvit cel mult gimnaziul şi nu-şi continuă educaţia sau formarea profesională), România înregistrează cea mai proastă situaţie din ultimii 7 ani, cu un nivel total de 16,8% (faţă de media UE de 9,4%). Şi mai îngrijorător este faptul că acest indicator variază foarte mult în funcţie de mediul de locuire. Astfel, dacă în marile oraşe nivelul este de doar 5% (sub media UE de 8,3% pentru acest mediu), în urbanul mic se ajunge la 15,3%, iar în mediul rural la 26,3%. În plus, cei mai mulţi dintre aceşti tineri nu participă pe piaţa muncii (11,1% neavând un loc de muncă faţă de 5,7% care muncesc).
În aceste condiţii, ponderea tinerilor cu un nivel scăzut de educaţie trebuie să reprezinte un semnal de alarmă în contextul mai larg al îmbătrânirii populaţiei şi scăderii numărului de locuitori de vârstă activă pe piaţa muncii. UE atrage atenţia asupra faptului că schimbările demografice reprezintă ameninţare la adresa viitorului economic, deoarece o forţă de muncă redusă poate genera o scădere a creşterii economice. Pentru contracararea acestor riscuri, pentru continuarea creşterii economice şi acoperirea costurilor generate de îmbătrânirea populaţiei, este esenţială creşterea participării tinerilor pe piaţa muncii. Iar educaţia joacă un rol crucial în acest sens, în condiţiile în care nivelul de educaţie corelează puternic cu participarea tinerilor pe piaţa muncii: în rândul tinerilor cu vârsta între 25 şi 29 de ani, doar 44,1% dintre cei cu nivel scăzut de educaţie sunt angajaţi, în comparaţie cu o pondere de 75,3% dintre cei cu o educaţie medie şi 89,6% dintre cei cu studii superioare (date pentru România, 2024).
Rezultatele participării la educaţie
Analizând generaţia de elevi care au susţinut Evaluarea Naţională în vara acestui an, observăm că aproape o treime (32,73% din promoţia 2016-2025) nu au reuşit să promoveze acest examen cu succes. Raportându-ne strict la elevii care s-au prezentat la probele de examen, remarcăm diferenţe foarte mari între absolvenţii de gimnaziu din mediul urban (a căror rată de insucces exprimată ca medii sub 5 este de 9,15%) şi colegii lor din mediul rural, cu o rată triplă a mediilor sub 5 (30,09%).
În schimb, pe lângă insuccesul la examenul propriu-zis, promoţia 2016-2025 a suferit pierderi semnificative şi de-a lungul parcursului educaţional:
Diferenţa dintre numărul elevilor care au început clasa pregătitoare în anul 2016 şi cei care au început clasa a VIII-a în anul 2024 este de 12.189 (6,48% din generaţie).
Între numărul elevilor care au început clasa a VIII-a în anul 2024/2025 şi numărul elevilor înscrişi la Evaluarea Naţională 2025 este o diferenţă de 16.815, ceea ce reprezintă aproape 9% (8,93%) din generaţie. Remarcăm faptul că pierderile pe parcursul clasei a VIII-a sunt mai ridicate decât cele din cei 8 ani şcolari anteriori cumulat, atât la nivel naţional, cât şi în 32 de judeţe, cele mai mari diferenţe înregistrându-se în Giurgiu (diferenţă de 12,24%), Cluj (diferenţă de 9,63%) şi Suceava (diferenţă de 8.88%).
Între numărul elevilor care au fost înscrişi la Evaluarea Naţională şi numărul elevilor care au participat la Evaluarea Naţională 2025 este o diferenţă de 6.994, ceea ce reprezintă 3,72% din generaţie.
25.618 dintre elevii care au susţinut Evaluarea Naţională au obţinut medii mai mici de 5, ceea ce reprezintă 13,6% din generaţie (sau 16,8% dintre participanţii la examen). Subzistă diferenţele foarte mari între absolvenţii de gimnaziu din mediul urban (a căror rată de insucces exprimată ca medii sub 5 este de 9,15%) şi colegii lor din mediul rural, cu o rată triplă a mediilor sub 5 (30,09%).
Analizând ponderea diferitelor momente în total, putem observa că, de regulă, cea mai dificilă etapă este susţinerea Evaluării Naţionale. (…)
Rezultatele testării TIMSS 2023, publicate la finalul anului trecut, indică o situaţie interesantă a performanţelor la matematică ale elevilor români. Astfel, dacă doar 6% din elevii de clasa a IV-a au obţinut rezultate sub pragul minim, iar rezultatele a 66% dintre ei îi plasează în primele două niveluri (avansat şi ridicat), în cazul elevilor de clasa a VIII-a, ponderea celor care au obţinut rezultate sub pragul minim este de 17% şi doar 40% au reuşit să obţină un scor care să-i plaseze în primele două categorii.
Siguranţa în mediul şcolar
O anchetă realizată de Organizaţia Salvaţi Copiii în luna noiembrie a anului trecut, la care au participat 1.957 de copii şi 4.788 de părinţi, a arătat că 1 din 10 copii a fost victimă a violenţei în primele două luni ale anului şcolar trecut. Incidenţa violenţei este de două ori mai mare la elevii din ciclul primar faţă de gimnaziu şi de patru ori mai mare comparativ cu adolescenţii. Părinţii raportează acte de violenţă asupra propriilor lor copii cu o rată cu 3% mai ridicată, cu un vârf de 22,4% la ciclul primar.
Unităţile de învăţământ sunt principalul loc al incidentelor (73,5%, conform copiilor, 87,7% conform părinţilor), urmate de parcurile şi locurile de joacă (13,3%). În aproximativ 70% din cazuri, agresorul este un alt copil (coleg/prieten), iar în 25% un copil necunoscut. Cadrele didactice sunt rar menţio-nate de copii (3,8%), dar mai frecvent de părinţi (8,1%).
Dincolo de incidenţa foarte ridicată a violenţei, răspunsurile copiilor indică şi o situaţie îngrijorătoare a raportării actelor de violenţă şi, implicit, a încrederii în adulţii de referinţă. Astfel, la întrebarea adresată copiilor dacă aceştia au cerut ajutorul sau au povestit unui adult despre ce li s-a întâmplat, o treime au afirmat că nu au povestit niciunui adult despre experienţa trăită. Iar atunci când incidentul a fost semnalat unui adult, acesta din urmă a intervenit în sprijinul copilului în aproape 9 din 10 cazuri.
Rezultatele testării PISA 2022 confirmă o incidenţă mai mare a bullying-ului în rândul elevilor de gimnaziu (32,1%), în comparaţie cu cei de liceu (23,6%), însă şi existenţa unor diferenţe semnificative în funcţie de statutul socioeconomic al elevilor (cu o incidenţă de 28,1% în rândul celor dezavantajaţi faţă de 21,4% în rândul celor avantajaţi), în funcţie de profilul unităţii de învăţământ (nivelul fiind de 31,4% în cazul şcolilor dezavantajate şi 20,3% în cazul celor mai avantajate şcoli), dar şi în funcţie de mediul unde aceasta funcţionează (cu o incidenţă care variază de la 31,5% în cazul şcolilor din mediul rural, 25,9% în cazul celor din urbanul mic şi 22,8% pentru unităţile din marile oraşe).
Date din aceeaşi sursă arată şi că, în cazul elevilor români, există o legătură puternică între expunerea la bullying şi performanţele la matematică. Astfel, o creştere cu o unitate a indexului de expunere la bullying conduce la o scădere cu 4 puncte a scorului obţinut la testarea la matematică (după eliminarea celorlalţi principali factori care influenţează rezultatele la testare, respectiv profilul socioeconomic al elevului şi al şcolii).
Investiţiile în educa-ţie şi costurile ascunse ale educaţiei
Cele mai recente date privind cheltuielile publice pentru educaţie continuă să plaseze ţara noastră sub media UE; astfel, la nivelul anului 2023, aceste cheltuieli au reprezentat, în România, 3,4% din PIB (faţă de o medie UE de 4,7%), respectiv 8,4% din cheltuielile publice (faţă de o medie UE de 9,6%)[12].
Potrivit unui sondaj Salvaţi Copiii, finanţarea publică insuficientă a educaţiei se reflectă şi în eforturile financiare pe care familiile sunt nevoite să le facă pentru şcolarizarea copiilor. Astfel, părinţii sunt nevoiţi să plătească, în medie, aproape 10.000 de lei anual pentru meditaţii, after school şi materiale didactice, iar, comparativ cu anul 2021, costul mediu anual suportat de părinţi pentru educaţia copiilor a crescut cu aproximativ 3.100 de lei, până la 9.818 de lei anual. Cele mai importante creşteri sunt cele legate de meditaţii, aproximativ 3.700 lei, şi after school, aprox. 2.500 lei. Costul mediu total anual creşte odată cu vârsta copilului, de la 6.803 în cazul ciclului primar, la 10.781 la gimnaziu şi 12.119 la liceu.
În comparaţie cu rezultatele analizei anterioare, observăm o creştere de 44,33% a costului total mediu acoperit anual de familie pentru şcolarizarea fiecărui copil. Această modificare este cu atât mai îngrijorătoare cu cât consultarea anterioară a avut loc la începutul anului 2021, când trecerea la educaţia online generase o creştere uriaşă a cheltuielilor familiilor (în special pentru dispozitive şi echipamente periferice).
24% dintre părinţii copiilor din ciclul primar menţionează costuri legate de after school / şcoală după şcoală (SDS), cu un cost mediu anual de 6.781 lei (cel mai ridicat dintre toate costurile). Incidenţa acestui cost este semnificativ mai ridicată în Bucureşti (15% din total părinţi) şi cea mai scăzută în mediul rural (3%). În 6 din 10 cazuri (62%), familia este cea care suportă în întregime costurile programului, iar într-un caz din 10 (11%), costurile sunt împărţite între părinţi şi o altă instituţie.
Meditaţiile sunt menţionate ca un cost asociat educaţiei de 48% dintre părinţi. Analizând pe niveluri de educaţie, observăm niveluri similare pentru gimnaziu şi liceu (64% respectiv 66%) şi un nivel mult mai redus, dar totuşi impresionant, în cazul elevilor din ciclul primar (19%). Deşi nu toţi respondenţii apelează la meditaţii pentru copiii lor, atunci când apar, meditaţiile reprezintă al doilea cost ca nivel mediu, atingând pragul de 6.234 lei. După cum era de aşteptat, cei mai mulţi dintre respondenţii care apelează la meditaţii pentru copiii lor fac acest pas în vederea pregătirii pentru examenele naţionale (58%), următorul motiv fiind recuperarea materiei pe care copilul nu reuşeşte să o parcurgă la clasă (36%) şi îmbunătăţirea performanţelor deja atinse de copil (32%). Costul meditaţiilor este resimţit ca un efort semnificativ, care presupune amânarea unor cheltuieli necesare, de aproximativ 25% dintre respondenţii ai căror copii le urmează.
N.red. Informaţiile de mai sus sunt preluate din raportul recent al Organizaţiei Salvaţi Copiii intitulat „În ce context începe anul şcolar 2025-2026? Abandon şcolar, costuri ascunse ale educaţiei şi discrepanţe între urban şi rural: date relevante şi semnal de alarmă”.
Comentarii