Formaţia britanică Radiohead anunţă primul turneu după o pauză de 7 ani

Trupa britanică de rock alternativ Radiohead a anunţat că porneşte într-un nou turneu european ce va cuprinde 20 de concerte în lunile noiembrie şi decembrie, urmând să fie primul turneu după o pauză de 7 ani, transmite Reuters.

Anul trecut ne-am întâlnit pentru repetiţii (….) şi după o pauză de 7 ani ne-am simţit foarte bine să cântăm muzica noastră din nou şi să ne reconectăm cu o identitate muzicală aflată adânc în fiecare dintre noi”, conform unui mesaj postat de bateristul formaţiei, Philip Selway, pe Instagram.

Radiohead, care îi mai are în componenţă pe solistul şi principalul compozitor Thom Yorke, chitariştii Jonny Greenwood şi Ed O’Brien, şi basistul Colin Greenwood, va susţine câte 4 concerte la Madrid, Bologna, Londra, Copenhaga şi Berlin.

Cel mai cunoscut album al formaţiei, cel de-al treilea, „OK Computer” (1997) explorează teme precum anxietatea şi alienarea, îndepărtându-se de optimismul perioadei Britpop.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI