Poliţia Secţiei 9 Şcheia a fost sesizată duminică, la ora 22:00, de un bărbat de 55 de ani, din satul Sfântu Ilie, comuna Şcheia, cu privire la un furt de porumb din lanul său.
Acesta a reclamat că un consătean de 48 de ani i-ar fi sustras mai multe recolte de porumb.
Aflăm că la sediul poliţiei s-au prezentat atât păgubitul, cât şi cel acuzat de furt, împreună cu un alt bărbat de 54 de ani, ambii domiciliaţi în satul Sfântu Ilie, comuna Şcheia.
În declaraţia sa, bărbatul de 48 de ani a recunoscut că, în perioada 10-28 august, în intervalul orar 1:00-3:00, s-a deplasat împreună cu un alt bărbat, folosind un autovehicul, pe parcela victimei, unde era cultivat porumb.
„Acesta a mărturisit că intra singur în lan şi fura aproximativ 5-6 saci de porumb pe noapte, în timp ce complicele său rămânea la maşină pentru a-l avertiza în cazul în care cineva s-ar fi apropiat.”
Victima a depus o plângere penală pentru infracţiunea de furt calificat.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru furt calificat săvârşit în timpul nopţii sau prin complicitate.
Cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanţele şi eventualele prejudicii cauzate, urmând ca dosarul să fie înaintat organelor competente pentru soluţionare. (N.B.)
























Comentarii