Şofer prins şi încătuşat după o urmărire pe DN 2H

> Poliţiştii i-au întocmit dosar penal şi i-au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 8.000 lei

La data de 28 august a.c., în jurul orei 17:10, o patrulă din cadrul Compartimentului Rutier Rădăuţi, aflată în serviciu pe DN 2H, în afara municipiului Rădăuţi, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula dinspre Rădăuţi către comuna Gălăneşti.

Conducătorul auto a ignorat semnalul, accelerând şi continuându-şi deplasarea, ceea ce a determinat poliţiştii să iniţieze urmărirea acestuia.

Cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Biroului de Ordine şi Siguranţă Publică, autoturismul a fost blocat în parcarea unei unităţi economice, unde şoferul a încercat să se sustragă.

Acesta a fost imobilizat şi încătuşat, refuzând iniţial să se legitimeze.

În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat domiciliat în municipiul Rădăuţi.

La sediul Poliţiei Municipiului Rădăuţi, s-a constatat că şoferul avea permisul de conducere suspendat. De asemenea, autoturismul nu deţinea poliţă RCA valabilă şi avea inspecţia tehnică periodică expirată, motiv pentru care vehiculul a fost imobilizat.

Testarea cu etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool în aerul expirat, iar testul cu aparatul drug-test a fost negativ pentru substanţe psihoactive.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru infracţiunea „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, conform art. 335 alin. 2 din Codul penal. Totodată, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amenzi în valoare totală de 8.075 lei pentru lipsa poliţei RCA, ITP expirat, neoprirea la semnalul poliţiştilor şi comportament agresiv în trafic. Plăcuţele şi certificatul de înmatriculare ale autoturismului au fost reţinute. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI