Ne vorbesc Părinţii Bisericii

Îţi faci din duhovnicul tău un Gheron Iosif şi peste jumătate de an spui că „ăsta-i un nebun care mi-a stricat viaţa!” şi pleci în altă parte. Nu-i mai bine să spui că „ăsta-i părintele meu din Copşa Mică, îl iubesc, îl ascult şi vreau să ajung cu el la sfârşitul vieţii”?

Să nu primim nici idealizările astea pe care le avem în euforia noastră: „Vai, ce barbă are părintele!”, „Vai, ce tras e la faţă!”, „Vai, cum tace părintele!”, „Vai, da părintele cum mi-a zis, s-a şi întâmplat!”. Să nu facem asta, pentru că diavolul ne poate pregăti o umflătură din asta ca, după aceea, să ne facă praf, descoperindu-ne neputinţele lui. Aceasta este un pericol atât pentru ucenic, cât şi pentru duhovnic. Poate din această cauză părintele Selafiil nu suporta când cineva vorbea cu el ca şi cu un harismatic, lucru care se zice şi de Macarie cel Mare. Părintelui Selafiil nu-i plăcea nici să dea porunci şi nici măcar canoane la Spovedanie, ci doar sugestii pe care le făcea cu o adâncă smerenie. Părintele Rafail Noica mi-a povestit că părintele Sofronie era la fel.

La unul dintre sfinţii egipteni, parcă la Sfântul Sisoe cel Mare, venise un ucenic să intre în ascultare şi părintele îl întreabă: „Fiule, cum mă vezi pe mine?”. „Ca pe-un înger, avvo!” Mai trece ceva vreme, îl cheamă iarăşi sfântul şi-i zice: „Dar acum cum mă vezi, fiule?”. „Ca pe-un drac, avvo!” Aşa că, ştiind toate aceste riscuri, cu dragoste, aşa cum ascultă copilul de ta­tăl său, să ascultăm şi noi. Copilul se mai smiorcăie, dar vine a doua zi tot la tatăl său, fără scrâşniri şi încrâncenări prea mari, că suntem grozavi şi suntem sfinţi. Şi aşa cum se poartă copiii cu părinţii lor, aşa să ne purtăm şi noi cu părinţii noştri duhovniceşti: cu dragoste. „Părinte, asta pot, ascultarea asta nu e bună, părinte!” „Ba e bună! Dacă avem dragoste, toate sunt bune!” Acestea le găsiţi şi prin Paterice, şi în Vieţile Sfinţilor, şi aşa simţim şi noi că este. Aşa vom scăpa de împotrivirile astea drăceşti pe care le avem uneori faţă de duhovnic, că este aşa, că nu mi-a zis bine. Du-te şi zi-i: „Părinte, da’ mi-e greu să fac asta”. Şi hai să terminăm cu copilăriile astea, de a umbla bosumflaţi uce­nicii asupra duhovnicilor şi duhovnicii asupra ucenicilor. Pentru că aşa ne-a zis Hristos: Fiţi precum copiii, căci a unora ca aceştia este Împărăţia Cerurilor!

(Ieromonahul Savatie Baştovoi, Singuri în faţa libertăţii, Editura Cathisma, Bucureşti, 2009, pp. 38-39)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI