Lemn de foc confiscat de poliţişti

La data de 28 august, în jurul orei 11:40, poliţiştii Secţiei nr. 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au oprit cu semnalele acustice şi luminoase o autoutilitară condusă de un bărbat din comuna Sucevita.

Aflăm că, în urma controlului autoutilitarei, s-a constatat că era încărcată material lemnos, conducătorul auto precizând că nu deţine aviz de însoţire pentru lemnul transportat sau documente de provenienţă.

Poliţiştii au verificat autoutilitara în aplicaţia SUMAL Control, rezultând că nu a fost emis de însoţire a materialului lemnos.

Transportul a fost condus la depozitul ce aparţine Ocolului Silvic Adâncata, unde materialul lemnos a fost inventariat de un maistru silvic din cadrul ocolului, astfel constatându-se că era vorba despre 0,81 m.c. lemn foc fără documente.

Întreaga cantitate a fost reţinută în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancţionat conform prevederilor LG 171/2010. (A.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI