Masivul tom de 460 de pagini, format mare, „Scrieri”, îngrijit de Liviu Papuc şi făcând parte din colecţia „Diplomaţie culturală la Convorbiri literare”, apărut în Iaşi, în 2025, cuprinde cea mai mare parte a scrierilor academicianului siretean Teodor Ştefanelli, „nepublicate în volume/broşuri, care au rămas adăpostite între filele unor publicaţii periodice”, după cum subliniază îngrijitorul ediţiei.
Aceste scrieri sunt repartizate în şapte mari secţiuni: ,,Poezie”, „Proză”, „Teatru”, „Istorice”, „Bisericeşti”, „Sociale (amalgam)” şi „Traduceri”.
Versurile, destul de puţine ( 17 poezii), ne amintesc de Alecsandri sau Bolintineanu, remarcându-se „Imnul festiv al Societăţii Academice Arboroasa”, prin refrenul mobilizator: „Uniţi să fiţi în cugete, / Uniţi în Dumnezeu!”.
Dintre proze, reţinem „Sandu Ţintilă”, „Comoara lui Pintea” sau „Hasan călugărul”. Foarte interesantă e proza „Un omor. Din reminiscenţele unui criminalist”, care, astăzi, ar fi putut deveni scenariul unui veritabil film poliţist. Prietenul francez al unui fecior de bani gata din preajma Cernăuţilor este găsit mort în pădure. Sunt descoperite dovezi concludente cum că ucigaşul ar fi chiar cel care-l invitase la moşia lui, aşa că eroul nostru va fi judecat şi condamnat la moarte. Dar, la crâşma din sat, are loc o altercaţie, fiind grav rănit un localnic, care, dându-şi seama că nu mai are mult de trăit, îşi mărturiseşte crima şi înscenarea pe care i-a făcut-o «beizadelei». Astfel, toată tărăşenia se va sfârşi cu un «happy-end» în preziua execuţiei…”.
Reţin atenţia şi cele patru proze închinate frumuseţilor naturale din apropierea Câmpulungului Moldovenesc: „Uitutul. Povestire din munţii Bucovinei”, „Moara dracului. Amintiri din munţii Bucovinei” , „Peatra lui Flam din Câmpulung” , „Movila lui Hurmuzachi de pe Rarău”.
Remarcabile sunt şi ce-le două portrete închinate lui Axente Sever, unul dintre aghiotanţii lui Avram Iancu, şi Eudoxiu Hurmuzachi, marele savant bucovinean, personalităţi pe care Ştefanelli le-a cunoscut îndeaproape.
Cele trei comedii într-un act, „După teatru”, „Un trandafir în livree” şi „ Un păhar cu apă rece”, inspirate din teatrul bulevardier francez, după cum subliniază chiar autorul, a căror acţiune se desfăşoară în Bucureşti, se remarcă prin vioiciunea dialogurilor, personajele autentice şi, desigur, umor. Oricare dintre ele ar avea succes şi azi, prezentate pe scenă sau la TV.
Dintre scrierile istorice, se detaşează articolul „Câteva date statistice şi istorice din Bucovina”, apărut în „Convorbiri literare” în 1881, în care Ştefanelli ne prezintă politica de deznaţionalizare a românilor, dusă de imperiul habsburgic după anexarea Bucovinei din 1775, prin colonizarea masivă a acestui ţinut cu diverse naţii originare din Galiţia. Acelaşi lucru se întâmplă şi pe plan religios, rutenii veniţi din Galiţia căutând să se impună în structurile bisericii ortodoxe în detrimentul românilor (Articolul „Chestiunea bisericească în Bucovina”, apărut în revista „Ţara Nouă” din 1912). De aceea, românii înaintează un memoriu în 1913 guvernului imperial, prin care solicită „separarea bisericească a românilor greco-orientali de rutenii greco-orientali”, prin întemeierea unei episcopii independente pentru „ credincioşii greco-orientali de naţionalitate ruteană”.
În 1877, în „Revista politică”, Teodor Ştefanelli publică două traduceri din opera Reginei Elisabeta scrise în limba germană, care semna cu pseudonimul Carmen Sylva: „Pietrele Doamnei” şi „ Cum culegea Alecsandri balade”. Din prima scriere, de fapt o legendă din partea locului, răzbate admiraţia reginei pentru Doamna lui Petru Rareş care a înfruntat cu curaj nelegiuirile turcilor, refugiindu-se pe muntele Rarău, în preajma celebrelor Pietre ale Doamnei, în aşteptarea domnitorului, care va sosi curând în fruntea vitejilor săi. Din a doua scriere, desprindem preţuirea reginei pentru „bardul de la Mirceşti”, care a cutreierat munţii, culegând nestematele noastre folclorice, la loc de cinste situându-se balada „Mioriţa”. În palatul Peleş, Alecsandri istoriseşte ascultătorilor peripeţiile prin care a trecut în căutarea acestor nestemate. Parcă asistăm şi noi la scena când poetul recită, în faţa reginei şi a invitaţilor ei, nemuritoarele versuri populare culese de el.
Şi totuşi, printre scrierile selectate de Liviu Papuc, s-au strecurat şase care au apărut în anumite volume sau broşuri („Eudoxiu Hurmuzachi” (1913); „Chestiunea bisericească în Bucovina” (1912); „Originea câmpulungeană a lui Gavril, mitropolitul Kievului” (1901); „Stâlpul lui Mihai Racoviţă”(1911); „Istoricul luptei pentru dreptul în ţinutul Câmpulungului Moldovenesc” (1911); „Memoriul românilor greco-orientali privitor la chestia bisericească în Bucovina” (1913).
De aceea, cred că retipărirea nemuritoarelor „Amintiri despre Eminescu” ar fi fost oportună acum, la împlinirea a 175 de ani de la naşterea lui Teodor Ştefanelli şi 105 ani de la moartea sa.
Masivul tom îngrijit de harnicul cercetător ar fi ajuns la 580 de pagini şi nimeni nu s-ar fi supărat.
Prof. SILVESTRU PÂNZARIU,
Siret
Comentarii